Politicienii care şi-au angajat familiile la stat
Dimensiune font:
La mijlocul lunii decembrie 2014, fiul deputatului PSD de Suceava Gavril Mîrza a fost angajat la Direcţia Sanitar Veterinară * în 2013, soţia prefectului Florin Sinescu a devenit şef de Serviciu la Inspectoratul Teritorial de Muncă * la sfârşitul anului 2012, soţia deputatului Alexandru Băişanu a ocupat funcţia de şef al Casei de Asigurări de Sănătate
La Suceava, după 2012, mulţi dintre politicieni nu s-au făcut remarcaţi decât prin faptul că şi-au angajat soţiile sau copiii la stat. Deputatul Ştefan Alexandru Băişanu, preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, este unul dintre bărbaţii care consideră că locul femeilor nu este la cratiţă. Coincidenţă sau nu, imediat după ce Sandu, aşa cum îi spun prietenii, a devenit parlamentar, Adela, soţia lui, s-a instalat în fotoliul de preşedinte al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS). Adela Băişanu a ocupat funcţia prin concurs şi nu a demisionat după ce USL s-a rupt şi PNL, partidul care a susţinut-o, a ales să părăsească guvernarea. Decizia soţiei deputatului sucevean este de înţeles dacă ne uităm cu atenţie în declaraţia ei de avere, postată pe site-ul oficial al CAS. În 2013, Adela Băişanu a adunat din salariu 70.501 lei. Leafa este mai mare cu 10.000 de lei, faţă de cea a deputatului Băişanu.
Articolul complet poate fi citit în varianta print a Ziarului Evenimentul Regional al Moldovei, de astăzi, 6 ianuarie 2015.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau