Poliţiştii locali, alături de ieşeni la Revelionul în stradă
Dimensiune font:
În ultima zi din acest an şi începutul anului 2017, poliţiştii locali vor acţiona cu efective mărite pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică şi buna desfăşurare a evenimentelor artistice organizate de către Primăria Municipiului Iaşi, în noaptea dintre ani. În acest sens, cu ocazia desfăşurării revelionului în aer liber, poliţişti locali au fost mobilizaţi pentru a preveni comiterea de fapte antisociale şi îndepărtarea scandalagiilor dintre persoanele prezente în Piaţa Palatului. „În plus, având în vedere numărul mare de persoane care se aşteaptă să fie prezente la acest eveniment, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţa Circulaţiei vor asigura fluidizarea traficului rutier şi pietonal în zona centrală a oraşului”, spun oficialii instituţiei. De asemenea, în primele zile din anul 2017, poliţişti locali vor acţiona pe străzile şi aleile dintre blocuri, parcări, precum şi în imediata apropiere a cluburilor pentru a asigurarea ordinii şi liniştii publice, precum şi identificarea grupurilor de tineri, care pe fondul consumului de băuturi alcoolice sunt predispuse la provocare de scandal sau distrugeri. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau