Portariuc îl acuză pe Țurcanu că a dus județul în faliment
Dimensiune font:
Război fără sfârșit în Consiliul Local al municipiului Botoșani Primarul Ovidiu Portariuc a reacționat la anunțul lui Florin Țurcanu, președintele PNL și al Consiliului Județean, cu privire la schimbarea viceprimarilor de la municipiu. Edilul-șef a spus că acțiunile de sabotaj la adresa sa și a Primăriei Botoșani sunt principala activitate a liderului liberal. „Florin Țurcanu face ce a făcut în cei doi ani de când este ales președinte al Consiliului Județean, se ocupă cu schimbarea majorității la Consiliul Local și cum să pună piedici primarului, în loc să vadă de județ, care este aproape în faliment, Consiliul Județean este aproape de faliment cu toate proiectele europene blocate. Noi facem acum demersuri să plătim datorii la Spitalul Județean, care e administrat de CJ, am preluat Spitalul de Pediatrie, am rezolvat problema de acolo”, a spus primarul Ovidiu Portariuc. El a precizat că Florin Țurcanu și-a luat două luni de concediu de la Consiliul Județean pentru ca o lună să gândească strategia de sabotare a Primăriei.
Alina CALINIUC
„Domnul Țurcanu nu are astfel de griji, el doar să saboteze activitatea de la Primărie. Dacă el crede că de asta l-au trimis cetățenii în fruntea CJ, eu îi doresc succes” - primarul Ovidiu Portariuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau