Povestea bunicii care creşte singură opt nepoţi

Mama copiilor i-a abandonat, iar tatăl, un om violent, are interdicţie să se apropie de ei * cei opt fraţi sunt crescuţi de către bunica lor, care le-a devenit tutore

 

 

Are 65 de ani, mâini bătătorite de muncă şi un suflet de aur. I se citeşte în ochi bucuria ori de câte ori vorbeşte despre nepoţii ei, opt copilaşi cu chip de înger -- cinci fete şi trei băieţei. Opt destine scrise, însă, cu cerneala durerii. De aproape un an le este şi mamă şi tată fără să considere asta o povară, ci mai degrabă un dar divin, o binecuvântare care îi mai luminează bătrâneţile. O cheamă Maria Sion, locuieşte într-o căsuţă lipită de coasta dealului din Coloneşti, de unde maşinile nu mai pot urca, şi unde împarte fiecare codru de pâine cu cele opt suflete de care are grijă ca de ochii din cap.

Părăsiţi de părinţi, adoptaţi de bunică

Drumul până la Valea Mare, un cătun aflat al aproximativ trei kilometri de centrul comunei, se opreşte într-un vârf de pantă îngustă, pe care nu prea ai şanse s-o urci cu o maşina mică. Cu un microbuz sau o maşină de teren urci altfel pe limba de pământ îngustă, neasfaltată, prinsă într-un peisaj sălbatic. Aici întoarce şi autobuzul şcolar, în care urcă, în fiecare dimineaţă, şapte suflete cu ghiozdane în spate. Bunica lor îi însoţeşte până la scară, într-un ritual ce se repetă zilnic, indiferent de vreme. Unul singur rămâne acasă, băieţelul de doar trei ani şi jumătate. Povestea desprinsă parcă dintr-o telenovelă a început în luna mai când, după lungi şi încâlcite căi birocratice, Maria lui Sion a devenit, cu acte în regulă, tutore pentru cei opt nepoţi ai săi. Mama i-a părăsit demult şi nu s-a mai interesat de ei, iar tatăl lor, care locuieşte tot în sat, are ordin de interdicţie să se apropie de copii. „Noră-mea s-a înhăitat cu alţi bărbaţi şi a plecat pe undeva prin Vaslui. Tatăl lor îi bătea, se purta urât cu ei, era tare rău la băutură. A făcut şi puşcărie. De frică, ăia mici stăteau mai mult fugari prin vecini sau veneau la mine. Mă doare sufletul, pentru că este fiul meu”, spune Maria Sion. Nici oficialităţile locale nu au stat cu mâinile încrucişate pentru a-i salva pe copii. „Pot să spun că femeia asta s-a luptat până la ultima picătură de energie pentru ca micuţii să nu ajungă în centrul de plasament. Practic, copiii au fost permanent terorizaţi de tatăl lor şi viaţa lor era un chin. A fost şi un dosar penal că şi-ar fi abuzat fata mai mare. Noi am ajutat-o pe bunică să-şi facă actele pentru tutelă, i-am făcut rost de o casă, i-am tras lumină. Îşi drămuieşte cu grijă fiecăre bănuţ”, a spus spune Valentin Iancu Mîrzac, primarul din Coloneşti.

N-au avut telefon niciodată, iar la televizor se uită prin vecini

În casa din vârf de deal, timpul curge altfel, iar speranţele celor care o umplu sunt simple. Încălţări, rechizite pentru şcoală, haine, o bicicletă, multe zâmbete, sănătate pentru bunica, câteva cărţi de poveşti. Ei găsesc fericirea în lucruri mărunte. Nu au avut niciodată telefon, tabletă au văzut doar la colegii lor, iar la televizor se mai uită, din când în când, pe la vecini. Se apropie sărbătorile de iarnă şi, ca orice copii, cei mici ar vrea din tot sufletul să treacă şi pe la ei Moş Crăciun. Până acum, i-a cam uitat, deşi au fost foarte cuminţi, iar lista dorinţelor e foarte scurtă. Anul acesta, Ana a mers în clasa întâi şi spune că-i place foarte mult la şcoală: „Aş vrea o carte cu poveşti, dar nu-i urgent. Mai bine să-i ajute moşul pe cei care au mai mare nevoie... Eu mai pot aştepta”. Copila recunoaşte că e mai bine să trăiască departe de

 

părinţi, decât cu un tată pentru care principala ocupaţie era să se îmbete şi să îi bată. Mihăiţă este mezinul şi ar vrea dulciuri. Toţi visează să ajungă ceva în viaţă. Ionică vrea să fie fotbalist, Daniela-doctoriţă, Alexandra-învăţătoare, la fel ca şi Georgiana.

„Eu îmi doresc pentru ei să fie sănătoşi, să le dea Dumnezeu minte şi putere să se poată întreţine, să-şi câştige singuri pâinea”, spune bunica lor. Ca orice mamă are speranţe pentru copiii ei. Îi învaţă să mulţumească, să înţeleagă ce e răbdarea, să se bucure de viaţă şi să înţeleagă că zâmbetul este primul semn al dragostei.

Florin CRĂCIUN

 

„Eu îmi doresc pentru ei să fie sănătoşi, să le dea Dumnezeu minte şi putere să se poată întreţine, să-şi câştige singuri pâinea” -- Maria Sion