Povestea Mărţişorului şi a Dochiei

 

 

 

Tradiţia spune să purtăm mărţişoare în prima zi a primăverii. Astăzi, sunt confecţionate din două fire colorate în alb şi roşu, de care se prinde un obiect artizanal, dar nu mereu a fost aşa. În vechime era împletit dintr-un fir alb şi unul negru sau un fir alb şi unul albastru. Mai târziu au apărut firele albe şi roşii. La început era doar şnurul, care avea rolul de a crea un cerc protector în jurul persoanei care îl poartă, la gât sau la mână. În timp, de şnur s-a agăţat o monedă de aur sau de argint, tot cu rol protector. Bătrânii spuneau că îi fereau de boli şi de razele puternice ale soarelui.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, Mărţişorul era primit de copii de la părinţi în dimineaţa zilei de 1 Martie, înainte de răsăritul soarelui. Se credea că dacă îl vor purta vor fi sănătoşi şi frumoşi ca florile, plăcuţi şi drăgăstoşi, bogaţi şi norocoşi, feriţi de boli şi de deochi. În timp, au început să primească şi fetele şi femeile astfel de simboluri, ba chiar şi bărbaţii, în unele zone ale ţării.
Foloasele Mărţişorului
Darul primit pe 1 martie se poartă o zi sau mai multe, în funcţie de regiune, fiind scos, în general tot la o sărbătoare. În unele zone se purta până pe 9 martie, la Sfinţii Mucenici, în altele până la 25 martie, la Buna Vestire, sau până vedeau primul stol de berze. Atunci se lega pe creanga unui pom fructifer sau pe un trandafir şi se urmărea evoluţia lor. Se spunea că aşa cum îi va merge pomului, la fel va fi şi cu cel care a purtat mărţişorul.
O altă tradiţie cerea ca tinerele fete să poarte mărţişorul până când înfloreau pomii, iar cu moneda prinsă de şnur îşi cumpărau brânză şi vin roşu în ziua de Armindeni (1 mai). Ele erau convinse că tot anul vor avea un chip frumos şi sănătos. Şnururi împletite din fire alb şi roşii se agăţau şi în pomi, şi de coarnele animalelor, şi la porţile grajdurilor şi la toarta găleţilor, gospodarii fiind convinşi că astfel vor îndepărta deochiul şi duhurile.
Zilele Babei
În prima zi a primăverii o celebrăm şi pe Dochia, despre care povestea spune că a fost o femeie frumoasă şi bogată, care şi-a trăit tinereţea în desfrâu. Spre bătrâneţe s-a pocăit, s-a botezat, a împărţit averea la săraci, apoi s-a retras la o mănăstire unde a făcut multe minuni. Slujitorii cultului creştin i-au pus ziua de celebrare la începutul Anului Nou Agrar (1 martie). Dacă Mărţişorul este stăpân peste toată primăvara, Dochia domneşte doar peste primele zile, cunoscute drept Zilele Babei. Povestea spune că pe timpul când trăia, Dochia a plecat cu turma pe munte. Era ger şi s-a îmbrăcat cu nouă cojoace. A mers cale lungă, iar la un moment dat s-a încălzit şi a început să le scoată, câte unul în fiecare zi. Când l-a aruncat pe ultimul a picat un ger groaznic, iar Dochia a îngheţat împreună cu toată turma. În lumea satului, sărbătoarea este respectată şi acum de teamă că altfel oamenii vor atrage mânia Babei, care va întoarce frigul iernii. Se mai spune că flăcăii care vor să se însoare vor afla cum le va fi nevasta după chipul zilei alese din cele nouă ale Babei - dacă ziua va fi senină, nevasta va fi gospodină şi iubitoare. Dacă va fi mohorâtă, aleasa va fi leneşă şi cicălitoare.

Maura ANGHEL