Poveşti fabuloase în rochie de dantelă EXCLUSIV

S-a spus despre doamne că sunt sensibile, că trebuie protejate, dar statisticile arată cu totul altfel * femeile sunt discriminate, acceptă posturi mai puţin onorante, dar o fac cu mult curaj * ştiu că au o misiune, că au copii de crescut, familii şi case de întreţinut, părinţi de îngrijit * sunt şi femei care reuşesc să îşi facă lor pe plac şi să aibă carieră chiar şi în joburi asumate de domni

Una dintre cele mai tinere şoferiţe de TIR din ţară vine de la Botoşani. Elena Bîrsan are 26 de ani şi de doi ani este singurul stăpân al unui mastodont cu care a bătut toată Europa. Carnetul l-a obţinut acasă, la Botoşani, printr-un concurs plăcut de împrejurări. „M-am înscris iniţial pentru categoria B, apoi mi-am spus Cât de greu poate fi să obţin şi C. Şi uite aşa am ajuns şofer de TIR, o meserie care acum îmi oferă deplină libertate. Am avut o senzaţie incredibilă când m-am urcat pentru prima oară la volan, aveam impresia că toată lumea este a mea. E o meserie foarte uşoară”, am aflat de la Elena. Firma de transporturi la care lucrează are baza în Italia, de unde botoşăneaca vine şi pleacă la volanul mastodontului îmblânzit de mâinile ei fine. „Cel mai frumos traseu e Coasta de Azur, e super. Mergi prin munţi, iar în jos vezi marea”, a zâmbit şoferiţa blondă. Elena are un program zilnic de lucru de 9 ore. Doarme în cabină şi îi place să spună că „scaunul din stânga este birou, cel din dreapta living, iar dormitorul este în spate. O jumătate de bucătărie este în cabină, iar cealaltă afară”, a completat botoşăneancă în glumă. Meseria ei are, dincolo de avantajul financiar, şi un altul legat de garderobă, cele 7 perechi de blugi fiindu-i suficiente.

Somelierul cu drag de vinurile româneşti

Yvona Mardare este una dintre cele câteva ieşence ajunse somelier, o meserie trecută, de obicei, în cartea de muncă a bărbaţilor. Povestea ei a început la Milano, în 2012, când, din curiozitate şi dornică să afle cum de ştiu italienii să asorteze perfect vinurile cu toate felurile de mâncare, s-a înscris la cea mai bună şcoală de somelieri - AIS, la care veneau cursanţi din toată lumea. Timp de un an de zile a învăţat şi a tot învăţat, i s-au deschis porţi la care nu ar fi visat vreodată că va bate şi i s-au conturat planurile de viitor. „La finalul studiilor m-am întors la Iaşi, în ciuda multor amici de-ai mei care m-au sfătuit contrariul. Aşa am simţit şi nu m-am temut nicio clipă. M-am rugat la Dumnezeu să-mi arate calea şi să fie bine”, a spus Yvona. Şi pentru că Universul ascultă mereu gândurile oamenilor determinaţi, i-a aşezat o plasă de protecţie în prăpastia în care alţii au crezut că se aruncă, iar tânăra nu a simţit niciodată că ar fi căzut în gol. La Iaşi şi-a deschis propria afacere cu vinuri, a dezvoltat-o, ba îi mai sprijină şi pe alţii. „Mi-a propus să promovez vinurile româneşti, care sunt foarte bune”, a spus tânăra la ale cărei servicii apelează nu doar clienţii magazinului de vinuri, ci şi restaurante, ba chiar şi cei care vor să înveţe tainele vinului şi pentru care organizează ateliere.

Doamnele din salopeta comunistă

Curaj a fost mereu în rândul femeilor, doar că poate s-a vorbit prea puţin. În timpul „epocii lumină”, când în fabrici erau zeci de mii de muncitori, femeile lucrau cot la cot cu bărbaţii, indiferent de condiţii. „Am fost rectificator la Fabrica de Rulmenţi din Bârlad. Am lucrat mereu în trei schimburi, adică şi noaptea. Aşa era pe atunci. Am crescut şi patru copii. Nu m-am gândit dacă a fost greu sau nu, că astfel de meserii aveau multe femei”, am aflat de la Mărioara Blaj, din Bârlad. Eugenia Robu a fost maistru chimist pe Platforma Săvineşti (Neamţ), şef de tură. „Aveam în subordine numai bărbaţi. Evident că făceau ce le spuneam, dar pe atunci nu comenta nimeni. Nu a fost uşor, industria chimică fiind toxică, dar am avut o meserie care mi-a plăcut. Era şi bănoasă, recunosc”, a spus Eugenia Robu.

Mama, emisarul dragostei şi al Luminii

Oricât de solicitantă ar fi o meserie şi oricâte sacrificii ar cere niciuna nu se compară cu misiunea de a fi mamă. Bianca Maria Năstase are patru copii acasă şi alte câteva zeci „zburaţi” de pe băncile Învăţătoare de 22 de ani, Bianca a fost mereu mamă pentru toţi copiii care i-au zâmbit de la pupitre. „Să fii mamă înseamnă să iubeşti, să spui Da lui Dumnezeu, să vrei să dăruieşti, să simţi nevoia să dai mai departe. Să fii mamă înseamnă te bucuri de zâmbete, de Lumină şi de viaţă. Am privilegiul că lucrez cu cei mici şi că pot prelungi activitatea mea de mamă şi la şcoală”, a spus Bianca. Nu vorbeşte niciodată de meserie, ci doar de misiune. Şi recunoaşte că până la 30 de ani nu şi-a dat voie să fie obosită: „Pare ciudat, dar aşa era până când am înţeles că am voie. Sunt momente când sunt epuizată şi am dreptul mă odihnesc”. Bianca are şi un dar pentru femei: „Aş căuta, dacă aş putea, să pătrund în inimile lor şi să le spun să-şi dea voie să fie ele însele şi să-şi dea voie să iubească, să nu aibă teamă de nimic”.

Poveştile lor sunt la fel de interesante ca şi ale altor moldovence care au ales o altă cale decât le-ar fi plăcut poate bunicilor. Diana Ventoneac, din Vaslui, este prima femeia comandat de aeronavă, iar suceveanca Simona Maierean primul pilot de supersonic, ea reuşind să înfrâneze cu uşurinţă un MIG-21 Lancer al Forţelor Aeriene Române. Irina Mârţ, din Botoşani, este o altă deschizătoare de drumuri, ea fiind printre primele femei arbitru din România.

Maura ANGHEL

 

 

„E greu până înveţi să zbori, apoi totul vine de la sine. Uneori îmi place să mă asemăn cu un vultur şi doar de sărbători sunt păsare în colivie” - Elena Bîrsan (26 de ani), şofer de TIR, Botoşani