Prefectul cere explicații în cazul câinelui jupuit de viu
Dimensiune font:
În urma cumplitului incident petrecut luni noapte, când o cățelușă a fost maltratată cu o cruzime ieșită din comun în zona Zimbu, Instituția Prefectului Iași a solicitat explicații de la toate insituțiile ieșene abilitate să gestioneze astfel de situații. Pe adresa Prefecturii Iași au ajuns zeci de reacții ale ieșenilor indignați cu privire la acest caz. „Condamn orice act de cruzime față de animale și solicit identificarea cât mai rapidă a celor responsabili în cazul câinelui maltratat în zona Zimbru. Încă din momentul în care am aflat de acest eveniment am solicitat ca autoritățile îndreptățite să intervină. Pe adresa Instituției Prefectului au venit multe reacții cu privire la acest caz. Îi asigur pe toți cei îngrijorați că ne vom preocupa de toate situațiile sesizate”, a declarat prefectul Marian Grigoraș. Astfel, au fost transmise solicitări atât către Inspectoratul de Poliție Județean Iași, cât și către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași. Conform Legii 205/2004, republicată, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor reprezintă autoritatea naţională în domeniul protecţiei animalelor. Reamintim că, în noapte de luni spre marți, o cățelușă de 16 ani a fost găsită jupuită, cu un cuțit, pe aproape toată suprafața corpului, dar încă vie. Din păcate, câinele era prea bătrân pentru a face față operațiilor iar rănile prea severe pentru a supraviețui, eutanasierea fiind singura soluție. În acest caz s-a deschis un dosar penal.
ATENTIE Imagini tulburătoare: Căţeluşă jupuită şi lăsată pe străzi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau