Pregătiri pentru Zilele Nordului
Dimensiune font:
Sunt aşteptaţi Moonlight Breakfast, Coma, The Kryptonite Sparks, CALI Quartet şi Sunet Fin
În perioada 17-20 august, în judeţul Botoşani va avea loc unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale verii, respectiv Zilele Nordului.
Organizatorii acestui eveniment, care devine din ce în ce mai mare de la an la an, şi care pe lângă multă muzică bună cuprinde şi activităţi sportive, cum ar fi un maraton al nordului, au anunţat deja o parte dintre trupele care vor concerta în cel mai nordic oraş al României, Darabani.
„Am anunţat până acum la #ZN17 Moonlight Breakfast, Coma, The Kryptonite Sparks, CALI Quartet şi Sunet Fin. Adică funk, electro, alternative, jazz, rap şi combinări de cinci luate câte cinci între ele”, au anunţat organizatorii pe contul de Facebook.
Zilele Nordului le oferă pasionaţilor de muzică, arte şi călătorii ocazia unei vacanţe de poveste în colţul celor trei frontiere, pe Prut, la graniţa dintre România, Moldova şi Ucraina. Festivalul adună artişti şi iubitori de frumos din cele trei ţări, pentru o adevărată sărbătoare a nordului.
Scena centrală a Zilelor Nordului este oraşul Darabani, cel mai nordic din România. Agenda festivalului propune concerte, inaugurări de obiective turistice şi culturale, expoziţii de artă, serbări populare, tururi ghidate ale împrejurimilor, lansări de carte, proiecţii de film, conferinţe şi workshop-uri pentru tineri. Alina CALINIUC
Festivalul va avea loc la Darabani, în cel mai nordic oraş al României
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau