Premiu special pentru Primăria Romanului
Dimensiune font:
Primăria municipiului Roman a primit premiul special dedicat Centenarului la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România, pentru implicarea în promovarea identităţii culturale şi a promovării personalităţilor şi istoriei urbei muşatine. La eveniment a participat şi preşedintelui României - Klaus Iohannis, acesta vorbind primarilor de municipii despre descentralizare, politici fiscale şi transparenţă. După şedinţa de lucru, primarul Lucian Micu, însoţit de o delegaţie formată din membri ai echipei din administraţia locală, a participat la cea de-a doua ediţie a Galei AMR. „Sunt onorat că, pentru al doilea an consecutiv, numele Romanului a fost pronunţat în cadrul Galei Asociaţiei Municipiilor din România, acolo unde am fost nominalizaţi la două categorii – Excelenţă în Educaţie şi Asistenţă socială şi Excelenţă în Guvernare Participativă - şi am obţinut un premiu special, dedicat Centenarului. Romanul este un oraş care îşi respectă înaintaşii şi ştie să pună în valoare personalităţile care au promovat cultura şi identitatea noastră la nivel naţional şi chiar pe întreg mapamondul. Mă bucur că acest lucru a fost recunoscut şi sunt mândru că, împreună, reuşim să facem din Roman un oraş în plină dezvoltare. Premiul primit nu este al meu, ci el aparţine celor care cred că, prin muncă şi devotament, pot transpune ideile în proiecte pentru Roman. Le mulţumesc colegilor din Primărie care fac acest lucru posibil, care mi-au fost şi îmi sunt alături în tot ceea ce vrem sa facem bine pentru romaşcani”, a declarat primarul Lucian Micu. Anul trecut, la prima ediţie a Galei AMR, Primăria municipiului Roman a primit premiul de Excelenţă pentru Transparenţă. Gala AMR s-a desfăşurat la Ateneul Român, managerul Filarmonicii George Enescu fiind romaşcanul Andrei Radu Dimitriu, cel care a şi întâmpinat delegaţia din Roman.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau