Preşedintele CJ şi primarul Iaşului, blocaţi din cauza ceţii pe aeroport
Dimensiune font:
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, au fost ţinuţi ieri preţ de câteva ore pe Aeroportul Otopeni, din cauza ceţii. Ambii urmau să participe la prezentarea raportului Băncii Mondiale. Şefii din administraţia judeţeană trebuiau să ajungă ieri dimineaţă la Iaşi, cu zborul Tarom, la ora 9.05, însă cursa a avut o întârziere de câteva ore, aeronava aterizând pe Aeroportul Iaşi abia la ora 12.30. Potrivit reprezentanţilor aerogării ieşene, vizibilitatea la Iaşi, la primele ore ale dimineţii de ieri, era sub 300 de metri, existând condiţii aproape imposibile de aterizare. De asemenea, zborul Blue Air trebuia să ajungă de la Bucureşti la Iaşi la ora 9.25, însă a avut o întârziere de circa 45 de minute, din aceleaşi motive. În plus, cursa Cluj – Timişoara – Iaşi, operată de Blue Air, ar fi trebuit să ajungă la Iaşi la ora 11.15, iar aterizarea a avut loc la ora 12.00. Pe cursele externe, zborul Tarom de la Madrid urma să ajungă la Iaşi la ora 6.05, însă a fost direcţionat către Otopeni.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau