Primăria „confiscă” patrimoniile Fotbal SA şi EcoPiaţa
Dimensiune font:
Astăzi, pe ordinea de zi a Consiliului Local Municipal Iaşi, vor figura şi două proiecte privind preluarea de către Primăria Iaşi a bunurilor gestionate de către SC Fotbal SA şi SC EcoPiaţa SA. Toate bunurile celor două societăţi vor ajunge în administrarea Direcţiei Exploatare Patrimoniu. „La SC Fotbal SA sunt 41 de bunuri imobile. Toate vor reveni către Primărie, contractele în curs vor continua până la expirarea lor, iar banii vor intra în vistieria municipalităţii. Pe de-o parte, bunuri ale Municipiului Iaşi produceau bani care se duceau la fotbal, pe de altă parte, Fundaţia Sportului Ieşean este finanţată de noi şi plăteşte fotbal. Cheltuielile vor fi făcute doar prin Fundaţia Sportului Ieşean, o singură structură, verificabilă, corect constituită, unde oricine va putea vedea ce se întâmplă colo”, a declarat primarul Mihai Chirica, săptămâna trecută. Potrivit acestuia şi la SC EcoPiaţa SA avem o situaţie „anormală”, întrucât toate pieţele din administrarea societăţii aduc venituri anuale de doar 36.000 de lei. „Este un jaf la drumul mare. Sunt spaţii care nu sunt utilizate pentru activitatea pieţelor, cum sunt spaţiile din Piaţa Independenţei situate la parter sau la mezanin. O parte din spaţiul existent la parter a fost închiriat către un lanţ de magazine, iar întreg spaţiul de la mezanin este neutilizat, neînchiriat. Hotelul Municipal nu este profitabil. Piaţa Podu de Piatră este lăsată de mult timp nefuncţională, aceasta nemaideservind scopului pentru care a fost construită. Nu este nevoie să plătim Consilii de Administraţii la nesfârşit, nu este nevoie să susţinem structuri gigant. Bunurile vor reveni la Municipiul Iaşi, iar societatea se va închide. Vom încerca să facem nişte pieţe care să ajungă măcar la nivelul celor din Suceava sau Bacău. Acum avem pieţe de tip bazar, ca între Târgu Frumos şi Podu Iloaiei. Tot patrimoniul Municipiului Iaşi trebuie să aducă bani pentru Municipiul Iaşi!”, a completat primarul Mihai Chirica. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau