Primăria a dispus sistarea lucrărilor de asfaltare în Iaşi
Dimensiune font:
Pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile, lucrările de asfaltare pe majoritatea şantierelor din Iaşi au fost sistate. Singurele intervenţii care vor mai fi făcute, vizează legăturile bulevardului Independenţei cu arterele secundare şi şanţurile care mai există la nivelul carosabilului pe unele dintre arterele din Iaşi. Aceste şanţuri vor fi asfaltate cu prioritate pentru a putea permite începerea primelor intervenţii de deszăpezire în condiţiile venirii ierni. „De ieri plouă încontinuu şi nu se poate pune problema unor noi asfaltări. Tocmai de aceea am început o trecere în revistă pe toate şantierele din Iaşi, indiferent că sunt ale municipiului Iaşi sau nu, pentru acoperirea şanţurilor şi aducerea lor într-o stare cât se poate de normală pentru a depăşi sezonul rece, asta în contextul în care, săptămâna trecută am avut un camion prăbuşit iar la audienţe ne-au fost sesizate probleme pe strada 14 Decembrie, în zona Cantemir, cu şanţuri lăsate descoperite”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.
N. Păunescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau