Primăria intenţionează se planteze în acest an un sfert din cei 10 mii de tei
Dimensiune font:
Şefii SC Servicii Publice Iaşi au anuţat că în aceastpă dimineaţă au reuşit plantarea celui de-al 1500-lea tei din cei 10 mii pe care executivul Primăriei i-a anunţat în urmă cu câteva luni. „Azi dimineaţă aveam deja plantaţi 1500 de tei şi vom mai plata încă o mie, în funcţie de cum ne va permite timpul. Împărţiţi pe doi ani de zile, în două sezoane de plantări, în 2017 vom finaliza plantarea celor 10 mii de tei”, a precizat Laurenţiu Ivan, directorul SC Servicii Publice SA. Cei mai mulţi dintre tei, proveniţi din pepiniera proprie a societăţii, au fost plantaţi pe aliniamentele stradale - Palat, Alexandru cel Bun sau Calea Chişinăului, pe spaţiile virane, în zoan creşelor şi a grădiniţelor. „Ceea ce nu putem suporta noi ca material săditor va trebui să achiziţionăm. Atâta timp însă cât avem puieţi de tei, suntem deschişi la orice solicitare de adopţie sau voluntariat şi noi punem la dispoziţie material săditor şi asistenţă”, a declarat Laurenţiu Ivan. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau