Primăria Suceava câştigă din criza francului elveţian
Dimensiune font:
În timp ce românii care au luat credite în franci elveţieni s-au văzut puşi sub ghilotină după „explozia” monedei, există şi persoane care au motive de bucurie
Cei din Primăria Suceava sunt fericiţi că în vistierie vor intra peste 3 milioane de lei în contul proiectului de reabilitare a iluminatului public stradal.
Investiţia este finanţată în proporţie de 85 % de statul elveţian cu fonduri nerambursabile. Primăria Suceava trebuie să asigure o cofinanţare de 15% a investiţiei. Valoarea totală a proiectului este de 6 milioane de franci elveţieni, care la data de 14 ianuarie 2015, valorau 22.440.000 de lei. Pe 21 ianuarie, cele 6 milioane de franci costau 27.060.000 de lei. şi asta pentru că moneda străină a crescut de la 3,74 (cursul de pe 14 ianuarie) de lei la 4,51 de lei (cursul de pe 21 ianuarie).
Prin proiectul finanţat de statul elveţian se vor cumpăra 4326 de corpuri de iluminat cu led şi un sistem de telegestiune.
Oana ŞLEMCO
În urma majorării cursului valutar, Primăria câştigă peste 3 milioane de lei, fără ca statul elveţian să iasă în pierdere.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau