Primăria Suceava plăteşte 10.000 de lei la psihiatru
Dimensiune font:
Suma reprezintă contravaloarea consultaţiilor ce vor fi oferite angajaţilor din administraţia locală
Primăria şi Consiliul Local vor lua bani din Fondul de rezervă pentru putea plăti consultaţiile psihiatrice la care se vor prezenta salariaţii din administraţia publică locală. Potrivit unui proiect de hotărâre, bugetul local va fi rectificat, la secţiunea de funcţionare, cu un total de 95.000 de lei, dintre care 10.000 de lei vor fi disponibilizaţi cu destinaţia amintită. Va fi încheiat un contract de prestări servicii de medicina muncii, scopul acestuia fiind acordarea de „consultaţii psihiatrice salariaţilor municipiului Suceava”. Cu acelaşi prilej, la solicitarea Serviciului „Protecţie civilă şi situaţii de urgenţă, sănătate şi securitate în muncă”, diferenţa de 85.000 de lei va fi orientată spre realizarea reviziei tehnice a centralelor termice din imobilul din „Areni” în care funcţionează executivul municipal sucevean. Tot prin rectificare va fi onorată şi cererea Biroului „Energetic şi de utilităţi publice”. În consecinţă, tot din Fondul de rezervă va fi luată suma de 19.000 de lei, aceasta fiind „necesară pentru încheierea unui contract de management energetic”.
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau