Primăriile Iaşi şi Bacău, premiate la Gala Forbes Best Cities
Dimensiune font:
Evenimentul a avut loc aseară la Bucureşti * premiile au fost acordate localităţilor care au reuşit să obţină performanţe financiare, sociale şi contribuie la dezvoltarea economică a regiunii * Iaşul şi Bacăul au fost singurele municipii din Moldova care au fost premiate
La Hotel Intercontinental din Capitală a avut loc aseară cea de-a treia ediţie a Galei Forbes Best Cities, eveniment în cadrul căruia au fost premiate cele mai smart oraşe din România. Este vorba despre acele oraşe care au reuşit să obţină performanţe financiare, sociale şi contribuie la dezvoltarea economică a regiunii.
Cele mai bune oraşe pentru business
Forbes România a dedicat evenimentele acestui an Centenarului României şi în cadrul acestei gale i-a reunit pe toţi primarii şi reprezentanţii oraşelor importante din provinciile istorice care promovează valorile naţionale şi au contribuit la dezvoltarea regiunii lor. Printre primăriile nominalizate şi premiate în cadrul Galei Forbes Best Cities s-au numărat cele din Iaşi, Bacău, Timişoara, Oradea, Sibiu, Arad, Alba Iulia, Ploieşti.
Gala de premiere a fost gândită ca un eveniment de înaltă ţinută, care vine în completarea ediţiei print, cu acelaşi nume, lansată de Forbes România – Top Forbes Best Cities. Acest top propune cele mai bune oraşe pentru business, care au investit atât în segmentul economico-social, prin investiţii proprii şi prin atragerea celor străine, cât şi în zona green, aplicând politici de mediu în dezvoltarea eco-urbană. Top Forbes BEST CITIES promovează şi companiile care au reuşit să obţină performanţe financiare, sociale şi au un rol important în dezvoltarea economică a regiunii în care îşi desfăşoară activitatea, totodată protejând şi mediul înconjurător. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau