Primarul a măsurat glicemia şi tensiunea oamenilor
Dimensiune font:
Deputatul PSD Tamara Ciofu şi Ovidiu Portariuc au organizat ieri o campanie de sănătate publică
Botoşănenii au avut la dispoziţie două corturi, cu personal medical de specialitate, ce au fost amplasate între orele 10.00 şi 14.00 în zona pietonalului Unirii şi a Pieţei Centrale.
„Este vorba de o acţiune destul de cunoscută de botoşăneni pentru că o fac de trei, patru ori pe an, începând din 2013. Am luat decizia de a continua acţiunile de testare a glicemiei şi tensiunii arteriale pentru că este important ca botoşănenii să îşi poate face o evaluare a riscurilor de îmbolnăvire. În acelaşi timp, aceste activităţi de control medical reprezintă cele mai bune metode de prevenire, depistare şi educare a cetăţenilor de a lua din timp măsuri pentru sănătatea lor”, a explicat deputatul Tamara Ciofu, medic de profesie.
Tombolă cu premii
Persoanele care vor fi interesate să-şi evalueze starea de sănătate vor putea să completeze un talon de participare la o tombolă a căror premii vor consta în 50 de aparate de măsurat glicemia. Extragerea va avea loc pe 5 martie la sediul PSD din strada Ştefan Luchian Nr. 29. „Ştiu că sunt persoane care ezită să meargă la doctor. Din acest motiv, mulţi cetăţeni ajung la complicaţii care implică mai multă suferinţă din partea lor şi un efort mai mare din partea medicilor de a-i vindeca. De aceea, este important să ne implicăm cu toate resursele pe care le avem la dispoziţie pentru a preveni apariţia unor boli grave”, a subliniat Ovidiu Portariuc.
Astfel de acţiuni au mai fost organizate de cabinetul parlamentar al deputatului social democrat împreună cu Primăria Botoşani cu ocazia sărbătorilor de 1 şi 8 Martie, 1 Mai, 1 Iunie şi de Ziua Pensionarilor pe 1 octombrie.
La începutul lunii aprilie, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii care are ca temă generală în acest an diabetul zaharat, cabinetul parlamentar al deputatului Tamara Ciofu va iniţia mai multe acţiuni de prevenţie medicală în comunele din judeţul Botoşani.
Alina CALINIUC
„Sănătatea nu poate fi îmbunătăţită doar prin dezvoltarea unei baze de tratare a bolilor, ci şi printr-o prevenţie continuă” – Ovidiu Portariuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau