Primarul din Târgu Ocna este cel mai activ din ţară
Dimensiune font:
* Ştefan Șilochi a fost premiat de Asociaţia Oraşelor din România cu Diploma de Excelenţă şi Trofeul pentru „Cel mai activ primar de oraş în mandatul 2012-2016” * el a primit distincţia în semn de recunoaştere a implicării în afirmarea şi dezvoltarea asociaţiei şi contribuţia deosebită la promovarea unor iniţiative legislative, care au condus la îmbunătăţirea activităţii administraţiilor publice ale oraşelor
Edilul oraşului Târgu Ocna a fost premiat în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei Oraşelor din România, care s-a desfăşurat în perioada 3-5 aprilie 2016, la Bucureşti, asociaţia prezentându-şi bilanţul pe perioada mandatului 2012-2016.
În cadrul evenimentului au fost prezentate rezultatele conducerii asociaţiei, precum şi cele ale unor primari care s-au evidenţiat prin implicare şi iniţiative personale sau ale unităţilor administrativ-teritoriale pe care le-au reprezentat. Ştefan Șilochi a fost apreciat pentru participarea directă la activitatea organizaţiei, la adunările generale şi la acţiunile AOR, în perioada 2012-2016. O apreciere deosebită s-a referit la formularea unor puncte de vedere la consultările legislative pentru avizarea proiectelor de acte normative, precum şi faptul că acesta a participat în cadrul unor delegaţii ale asociaţiei la unele negocieri şi consultări care au avut loc cu diferite ministere pe problemele cu care se confruntă oraşele.
Teona SOARE
La Adunarea Generală a AOR au fost prezenţi şi prim-ministrul Dacian Cioloş, viceprim-ministrul Vasile Dîncu, precum şi opt miniştrii şi secretari de stat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau