Primarul Sucevei interzice fondul clasei

default

Dimensiune font:

| 19-01-2016 06:12

În premieră, edilul-şef al Sucevei, Ion Lungu, le-a cerut ieri directorilor de şcoli şi grădiniţe să nu mai solicite bani de la părinţi pentru fondul clasei şi cel al şcolii * el a dat asigurări că Primăria are suficiente fonduri ca să acopere cheltuielile unităţilor de învăţământ 

Discuţiile au fost purtate în timpul unei şedinţe organizate cu scopul dezbaterii bugetului de investiţii pentru anul 2016. „Veniţi la mine la birou, găsim o soluţie legală ca să vă dăm aceşti bani. Nu trebuie să se strângă bani de la părinţi. Ies discuţii, sunt probleme, unii au bani, alţii nu au de unde să dea. Nu este necesar să strângeţi bani. Nu sunt de acord cu fondul şcolii”, a spus primarul.
Chiar dacă nu s-au exprimat în timpul şedinţei, unii directori consideră nerealistă solicitarea primarului, pentru că din fondul şcolii se plătesc paznicii şcolilor. Pe de altă parte, părinţii spun că solicitarea alesului local este tardivă. „Comitetul de părinţi a strâns câte 60 de lei de la fiecare copil, la începutul anului şcolar. Cine ştie ce va fi anul viitor. Sunt alegeri...este incertă treaba”, ne-a spus mama unei fetiţe.
Autorizarea ISU, prioritate
Pe de altă parte, primarul Lungu le-a cerut directorilor ca, anul acesta, să transforme în priorităţi obţinerea autorizaţiilor de securitate la incendiu şi dotarea şcolilor cu camere de supraveghere video. „Vă rog să vă prindeţi bani în buget pentru autorizarea ISU. Aici nu avem limite financiare. Dacă trebuie, faceţi expertize. Intraţi în legalitate pe linie de ISU”, a spus Lungu.
Unităţile de învăţământ au solicitat suma totală de 12 milioane de euro, bani care ar trebui cheltuiţi, printre altele, pentru construcţia a şapte săli de sport. „Primăria nu poate rezolva de una singură problema sălilor de sport sau problema mansardelor. Sunt investiţii consistente şi pot fi acoperite în colaborare cu Guvernul sau din fonduri europene. Nu putem avea un buget mai mare decât cel de anul trecut. Aveţi nevoie de aceste săli de sport, dar nu pot fi realizate”, a transmis Lungu.

Acuzaţii grave
La şedinţa cu directorii de şcoli au participat şi consilierii locali. Fostul inspector general adjunct, Vasile Monacu le-a cerut directorilor de şcoli să solicite fonduri de la primărie pentru îmbunătăţirea actului educaţional şi nu pentru dezvoltarea infrastructurii şcolare. „Constat că în ultimii 12 ani s-au investit foarte mulţi bani în învăţământ, dar cei mai mulţi au mers pe partea de construcţii. Au fost beneficiari firmele de construcţie din Suceava şi mai puţin au avut de câştigat profesorii şi elevii”, a spus Monacu. În replică Lungu a declarat: „Vă întreb, într-o clădire care plouă şi nu este reabilitată de 30 de ani se poate face performanţă? Într-o clădire în care este frig se poate face performanţă?”.
Primarul a mai spus că şi anul acesta se vor aloca fonduri pentru reparaţii şi investiţii, însă nu vor putea fi acoperite toate solicitările. Ion Lungu a explicat că proiectele de buget pe care le-au depus directorii de şcoli pentru 2016 sunt „fabuloase”.

Citeşte şi: Focar de hepatită la o şcoală

Oana ŞLEMCO

„Vă rog să nu mai strângeţi bani la fondul şcolii” – primarul Ion Lungu  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei