Primele cozi din 2015
Dimensiune font:
Pentru a fi siguri că vor beneficia de gratuitate pe mijloacele de transport, unii pensionari s-au prezentat încă de zilele trecute la tonetele RATP
Conform obişnuinţei, pensionarii au luat cu asalt tonetele RATP în primele zile din an, pentru a-şi viza legitimaţiile de călătorie. Reprezentanţii regiei susţin că ieşenii care au procedat astfel pentru a fi siguri că vor beneficia de gratuitate pe mijloacele de transport în comun nu au nici un motiv să se teamă. „Cei care doresc să-şi vizeze legitimaţiile o pot face până pe data de 15 ianuarie. Dacă vom constata că numărul celor care s-au prezentat la tonetele noastre este scăzut, vom prelungi această perioadă până în jurul datei de 20 ianuarie, ca şi anul trecut”, spun aceştia. De altfel, cei depistaţi cu legitimaţii nevizate şi după jumătatea lunii, nu vor fi amendaţi. Controlorii RATP au sarcina de a strânge respectivele legitimaţii, care vor fi trimise la Direcţia de Asistenţă Comunitară, unde vor fi vizate, urmând ca ulterior acestea să fie retransmise proprietarilor.
Lunar, aproximativ 27.000 de pensionari beneficiază de transport gratuit, prin subvenţia acordată de municipalitatea ieşeană. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau