Primul ieşean condamnat pentru terorism a ajuns „om al străzii!

3boschetar

Dimensiune font:

| 01-06-2021 09:49

 * din 1990 încoace, Dănuţ Cezar Onofraşi  a stat mai mult în închisoare * prima dată, 14 ani, pentru omor deosebit de grav * apoi a revenit în penitenciar pentru şantaj şi acte de terorism, iar ultima perioadă petrecută după gratii a fost în urma unor înşelăciuni * liberat condiţionat în 2018, el a ajuns în stradă, fără vreo meserie, fără prieteni, îmbătrânit prematur şi cu fizicul fragilizat

 La viaţa lui, Dănuţ Cezar Onofraşi (54 de ani) a fost unul dintre interlopii de primă mână ai Iaşului. Prima condamnare a primit-o în 1990, când a luat 19 ani pentru omor deosebit de grav. Atunci, într-o criză de nervi, el şi-a ucis în bătaie fetiţa în vârstă de numai trei ani. A fost închis la Penitenciarul Gherla şi a stat acolo 14 ani. Imediat după arestarea sa, soţia a băgat divorţ, apartamentul în care locuiau cu chirie la stat i-a revenit ai, astfel că, după liberare, Onofraşi s-a trezit fără adăpost deasupra capului.

Dar era tânăr, în putere şi cu sufiente idei ca să poată duce un trai îmbelşugat, fără a fi silit să muncească. Astfel, imediat ce a revenit în Iaşi, în cursul lunii mai a anului 2004, Onofraşi s-a apucat de bătut la talpă cartierele mai înstărite ale oraşului. A ochit câteva vile mai arătoase, apoi a ticluit scrisori de ameninţare la adresa proprietarilor. Textele, trase la indigo. Se lăuda c-ar fi mercenar fost în Legiunea Străină şi că tocmai a format o bandă împreună cu mai mulţi camarazi. Că sunt extrem de duri şi nu glumesc, iar dacă destinatarul nu plăteşte 1.000 euro, acesta va fi ucis, iar vila şi maşinile, aruncate în aer. A compus zece astfel de depeşe, pe care le-a lăsat în cutiile poştale ale celor vizaţi. Unul din cei şantajaţi n-a cedat, a reclamat fapta la poliţie, iar oamenii legii au realizat flagrantul. L-au înhăţat pe Onofraşi tocmai când primea 300 euro, pe o bancă din faţa Palatului Culturii. A ajuns iarăşi după gratii, dar pedeapsa a fost una destul de blândă, doar cinci ani cu executare, pentru şantaj şi acte de terorism. Dar a beneficiat, încă o dată, de liberare condiţionată, ieşind din puşcărie în 2008.

Nu s-a potolit, ci doar a schimbat domeniul infracţional. S-a alăturat unei bande de escroci, specialiazată în înşelăciuni imobiliare. Mai precis, infractorii „identificau persoane cu o stare materială precară, consumatoare de alcool, cu un mod de viaţă dezorganizat şi care aveau în proprietate sau urmau să moştenească imobile”. Îi îmbrobodeau pe aceştia ca să cedeze bandei proprietăţile. Escrocii au recurs chiar şi la falsuri grosolane, Onofraşi păcălindu-şi chiar sora şi fratele. El a vândut cu 30.000 euro apartamentul răposatei sale mame ca şi cum ar fi fost unicul moştenitor. Ţepele lor au intrat în vizorul D.I.I.C.O.T., procurorii de aici preluând cazul. În ianuarie 2015, Onofraşi s-a reîntors în închisoare. Cinci ani pentru înşelăciune în formă continuată. N-a făcut decât trei, beneficiind de încă o liberare condiţionată.

 

S-a dus beat la furat nebărbierit şi îmbrăcat în haine murdare

Îmbătrânit prematur le cei 51 de ani pe care-i avea atunci, cu fizicul fragilizat, fără vreo meserie şi fără prieteni, Onofraşi a ajuns în stradă, începând traiul de boschetar rufos. S-a apucat de băut, devenind în scurt timp alcoolic cronic. Prea mândru pentru a cerşi sau a căuta prin gunoaie, fostul terorist s-a apucat de furat mâncare din magazine. Meniurile preferate, fileul de somon şi salata de ton. Băutura, tot în acest mod şi-o procura.

După câteva lovituri reuşite, a venit şi primul rateu. S-a întâmplat în seara de 1 martie 2019, în jurul orei 18.30. Era mai beat ca de obicei, nebărbierit, îmbrăcat în nişte haine ultrarăpănoase. Aşa a intrat în Kaufland Păcurari şi nu putea să nu atragă atenţia  agenţilor de pază. Mai mult, n-a avut nici minima prudenţă de a-şi lua un coş de cumpărături. S-a dus spre rafturi, mergând clătinat. A înhăţat 15 conserve cu salată de ton, şapte ciocolate şi patru batoane de salam uscat, pe care le-a băgat sub haine, apoi, cu un tupeu maxim, a trecut indiferent pe lângă casa de marcat, încercând să părăsească magazinul.

Un agent de pază, care-i urmărise pas cu pas periplul, i-a tăiat calea, întrebându-l dacă are asupra sa produse luate din magazin. Onofraşi a încercat să scape prin violenţă, dar nu mai are nici pe departe forţa de altădată. Echipa de intervenţie l-a dus în camera de interpelare, fiind anunţată şi poliţia. Cum hoţul continua să facă scandal, după percheziţie şi recuperarea obiectelor furat, el a fost dus la secţie, petrecându-şi noaptea în arest, dar a fost judecat în stare de libertate.

Audiat de magistraţi, Onofraşi şi-a motivat fapta prin aceea că era disperat din cauza foamei şi frigului şi se afla într-o criză de tulburare psihică.

Văzând în ce hal a ajuns cel care fusese cândva un măreţ interlop, judecătorii au fost milostivi. Prin sentinţa de vinerea trecută, l-au scutit de închisoare, condamându-l la plata unei amenzi penale în valoare de 2.250 lei. Deşi, foarte probabil, Onofraşi ar fi preferat puşcăria. Nu are de unde să scoată atâţia bani. Marcel FLUERARU

 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Scandal într-o școală din Suceava: bătaie între directoarea școlii și profesoara de istorie. „M-a amenințat că îmi taie capul și mi-l înfige în gard”
15/06/2024 22:53

Directoarea unei scoli din Suceava si o profesoară s-au bătut joi, in Scoala Gimnazială Zamostea. A fost chemată o ambulantă si Politia, după escaladarea conflictului. O profesoară de istorie si directo ...

Bărbatului măicuță cunoscut pentru aparițiile sale în diverse locuri din țară a ajuns pe mâna polițiștilor din Iași. Ce au găsit asupra sa VIDEO
15/06/2024 11:20

 Bobi de la Moinesti, cunoscut drept bărbatul măicută a ajuns pe mana politistilor din Iasi după ce a fost prins cersind pe bulevadrul Stefan cel Mare, in fata Mitropoliei. Pe 13 iunie, politistii ies ...

PNL, gata să trădeze alianța cu PSD. Ciucă: 'Ne luăm această libertate de a negocia cu orice partid'
14/06/2024 19:53

„Negociem cu orice partid care doreste să vină să sustină politicile de dreapta”, spune Nicolae Ciucă, intrebat despre varianta ca partidele de dreapta să se alinieze in spatele său pentru a sustine ...

Vladimir Putin e pregătit pentru încetarea 'imediată' a focului în Ucraina dacă se întrunesc două condiții
14/06/2024 17:25

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că va ordona o incetare imediată a focului de indată ce Ucraina işi va retrage trupele din cele patru regiuni anexate de Moscova in estul şi sudul ţării ...

Una dintre victimele exploziei de la magazinul Dedeman, externată din spital
14/06/2024 16:07

Una dintre victimele exploziei de la magazinul Dedeman din Botoşani, care era internată in Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati", a fost externată vineri dimineaţă, a anunţat purtătorul d ...

Nouă poeţi sunt nominalizaţi la Premiul Naţional de Poezie ‘Mihai Eminescu’- Opera Omnia
14/06/2024 11:00

Nouă poeţi sunt nominalizaţi la ediţia din acest an a Premiului Naţional de Poezie ‘Mihai Eminescu’- Opera Omnia, a anunţat, joi, principalul organizator al evenimentului, Primăria municipiul ...

Accident la Huși. O O autocisternă încărcată cu 21 de tone de gaz petrolier lichefiat  s-a răsturnat
14/06/2024 10:45

O autocisternă incărcată cu 21 de tone de gaz petrolier lichefiat (GPL) s-a răsturnat, in noaptea de joi spre vineri, la ieşirea din municipiul Huşi. Pompierii din cadrul Secţiei Huşi a Inspectoratului ...

Una dintre victimele exploziei de la magazinul Dedeman din Botoşani a ieșit din spital
14/06/2024 10:13

Una dintre victimele exploziei de la magazinul Dedeman din Botoşani, care era internată in Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati", a fost externată vineri dimineaţă, a anunţat purtătorul d ...

Pericol de inundații la Iași și Botoșani
14/06/2024 10:10

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă pe rauri din judeţele Botoşani şi Iaşi. Potrivit hidrologilor, pană ...

Tabăra culturală „Iași – Metafora celor șapte coline”
14/06/2024 09:24

Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi anuntă, in calitatea sa de partener, organizarea dezbaterii „Alexandru Ioan Cuza si Unirea”, ce va avea loc vineri, 14 iunie 2024, ora 10.00, la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei