Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani - 14 februarie 1915 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 14 februarie 1915 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Ciudată şcoală! În adâncul sufletului nostru este o lipsă: Neîncrederea în puterile noastre. Din pricina acestei boli, pe care o avem transmisă, de pe când ne-au stăpânit, din nenorocire, atâtea neamuri, ne-a rămas. O ducem şi o păstrăm. Furtunile din afară şi ameninţările au putere. Ele încătuşează din ce în ce mai mult şi puţina libertate sufletească de care ne-am bucurat altă dată. Acum zicem că ne-am creat un mediu sufletesc românesc, dar el e otrăvit şi de străini, cari au înţeles să nu iasă cum va la iveală puterea adevărată a neamului nostru, care le-ar sta în calea instinctului vieţii lor, dar şi de unii dintre noi, cari încă sub sugestia acelei stări din trecut nu putem scoate din înlănţuire puterile noastre proprii.
Aşa este în politica internă, unde ne învinuim unii pe alţii de lipsa de activitate patriotică, pentru luminarea şi aducerea la viaţa naţională a păturilor noastre sociale, tot astfel, în chip fatal aceasta se repercutează şi în viaţa politicii noastre externe. Aceiaşi nedumerire, care domneşte în calea ce avem de urmat în ţară, avem şi în politica actuală de afară. (...)
În unele momente numai poporul nostru şi face dovada energiei, a vieţii sale adevărate. Unul din acele momente e acela în care va sosi la Iaşi Generalul Pau, această glorie a latinismului în trecere pe la noi. (...) Ne vom mai înviora şi aminti c'avem mai multe drepturi la lumina Soarelui decât acei cari ni le tăgăduiesc.
Concertele ilustrului nostru artist Gheorghe (George – n.n.) Enescu. E cel mai mare compozitor şi violonist al României şi posedă tot ce trebuie să aibă un desăvârşit mare Maestru. E un talent genial care poate da multe puncte înainte la toţi acei mai mulţi violonişti străini care au dat concerte pe la noi. (...) Cântă cu sentiment fără a exagera şi fără cea mai mică afectaţiune. Mecanismul mânei sale stângi e uimitor şi de-o uşurinţă de arcuş rară. Ca om, Enescu nu are nici cea mai mică îngâmfare (oho, un altul în locul seu, nu l'ai ajunge nici cu prăjina, vorba românească). E afabil, simpatic, îndatoritor şi are o inimă nobilă şi generoasă. Dovadă că toate concertele care le-a dat până acuma, le-a dat numai în scop de binefacere.
Informaţii. Cu deosebită mulţumire sufletească aflăm că marele nostru artist Enescu a donat una mie lei în folosul „Crucii Roşii” din Iaşi. Suma a fost remisă principesei Maria Moruzi, preşedinta societăţii, prin d-na general Presan.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau