Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani - 15 ianuarie 1915 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 15 ianuarie 1915 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Sfaturi ridicole. Guvernul recomandă prin ziarele sale oficioase, rezervă şi cumpătare. El sfătuieşte pe public să-şi coase gura, sau dacă nu, măcar să-şi cumpănească vorbele, să nu fie expansiv, să'şi ascundă gândirea şi sentimentele, şi se nu rişte în momentele actuale nici o apreciere care să [nu] cadreze cu aspiraţiile neamului nostru.
„Statele beligerante - zice, bunăoară, «Viitorul», sunt uşor determinate să privească atât rolul, cât şi acţiunea eventuală a puterilor neutre, numai prin prisma propriilor interese. Tocmai pentru aceasta, repetăm, am propăvăduit încă de la început, o circumspecţiune în vorbe şi în acţiuni, circumspecţiune care este – fără îndoială – de esenţa însăşi a unui patriotism luminat şi prevăzător”.
Acest limbagiu dă oare cum pe faţă părerea pentru menţinerea la infinit a neutralităţei, pentru care guvernanţii luptă din răsputeri. De altfel, de la începutul răsboiului şi până astăzi, guvernul a avut o atitudine care pune într-o vie lumină intenţia sa de a nu face un pas în vederea unei intervenţii armate a României, şi dovezile în această privinţă sunt nenumărate.
Ceasul României. Apropiata intrare în acţiune. Sub acest titlu, „Le Journal” în ultimul său număr publică: „Se înmulţesc simptomele unor apropiate desfăşurări ale conflictului european. Mişcătoarea manifestaţie franco-română din 9 ianuarie de sigur că nu e cea mai puţin caracteristică. Ar fi să nu cunoaştem adevărata ei semnificaţie, dacă am limitat-o numai la programul ei – de alt-fel destul de vast – de înţelegere între România şi Franţa”.
Situaţie gravă în Portugalia. Agenţia Reuter află din Vigo: călătorii ce vin din Portugalia asigură că situaţia este foarte gravă. 300 ofiţeri şi'ar fi predat săbiile în semn de solidaritate cu revoluţionarii. Ei au refuzat a părăsi căzărmile în care se considerau ca deţinuţi şi aceasta ca protestare în contra ministrului de război cari fiind odinioară anarhist, a trecut în partidul republican.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau