Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani - 19 ianuarie 1915 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 12 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 19 ianuarie 1915 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
O recapitulare. Acum când se aud iarăşi svonuri, e drept încă neprecise, de posibilitatea neparticipărei noastre la războiul european care acum o lună părea cu desăvârşire exclusă, e bine să revedem fazele, prin care a trecut opinia publică la noi de la isbucnirea acestui război, ca să înţelegem mai bine starea ei actuală; aşa că liniştea ei aparentă şi momentană să nu fie un îndemn mai mult pentru cei care cred că putem clădi, cu trăinicie şi cu cinste, temelia unui viitor mai bun pentru neamul nostru, fără a o închega cu sânge şi fără a o întări cu dreptul, care se sprijină pe suferinţele îndurate, şi cu cinstea care isvorăşte din jertfele făcute.
Când astă-vară s-a răspândit la noi vestea răsboiului dintre Austro-Ungaria şi Serbia, în care rând pe rând la intervale scurte, a intrat spre uimirea tuturor, cea mai mare parte din statele europene, cel dintâi sentiment care ne-a cuprins, fireşte pe toţi, a fost un sentiment de nelinişte şi chiar de îngrijorare. * Ce vom face noi, popor mic, între cele două împărăţii în luptă? Vom intra sau nu şi noi în vâltoarea răsboiului? Dacă intrăm, cu cine mergem?
Cei mai în vârstă erau mai prudenţi prin firea lucrurilor, cu atât mai mult că trăiseră ei însăşi, sau urmau imediat după acei care trăiseră vremurile de restrişte, în care la orice conflict între marile puteri era pusă în cumpănă însăşi existenţa noastră ca stat independent. La aceasta se gândiau ei mai mult şi scrutând cu grijă viitorul încercau să-l pătrundă prin analogie cu cele ce ştiau din vremurile trecute, prin ei însăşi sau din auzite de la părinţii lor.
Cei mai tineri, mai puţin impresionaţi de nesiguranţa trecutului nostru, se gândiră mai puţin la riscuri. Ba întrevedeau chiar în deslănţuirea răsboiului putinţa înfăptuirei unui viitor mai frumos pentru noi. (...) Înainte de a urmări mai departe transformarea ei, să ne mulţumim de o cam dată a constata imediat, că în curând neutralitatea n'a mai satisfăcut'o şi că n'o satisface nici acum cu toată aparenţa ei de linişte. (N. Miclescu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau