Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani - 25 februarie 1915 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 9 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 25 februarie 1915 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Noua fază. În Grecia se petrec lucruri extra-ordinare. Omul cel mai popular şi cel mai mare pe care l'au avut Grecii când-va părăseşte puterea. Declaraţia sa din Cameră este uimitoare.
Într'atât au mers de departe conflictele între Suveran şi omul care-a făurit într'aşa de scurt timp de guvernământ, Grecia internă şi externă, în cât Primul-ministru a spus, în plin Parlament, gravul cuvânt că părăseşte guvernul, deoarece este neînţelegere în ceea ce priveşte atitudinea Greciei în faţa noei chestiuni a Dardanelelor, între Rege şi 'ntre El, reprezentantul guvernului ca şi al întregului popor grecesc care crede 'n Venizelos ca 'ntr'un trimis al lui Dumnezeu.
Regele a primit demisia lui Venizelos. Zaimis a fost însărcinat cu formarea noului guvern. (...) Venizelos cerea o imediată intervenţie a Greciei, în folosul Triplei Înţelegeri, din care, cu foarte puţine sacrificii, Grecia s'ar fi ales, credea el, cu noi şi mari foloase.
Suveranul şi dl Zaimis şeful opoziţiei crede că ori trebuie păstrată atitudinea de pân'acum, ori Grecia să se alăture de politica germană şi austriacă, care după a lor părere, reprezintă un mai mic pericol, ca influenţa viitoare decât o eventuală stăpânire a Slavilor (Ruşilor) cari, 'ntr'acest chip ar întări extraordinar de mult pe pseudo-slavii (bulgarii) din peninsula balcanică, în dauna expansiunei teritoriale şi maritime greceşti.
Două păreri – dintre care pe cea din urmă o împărtăşeşte Suveranul – care, de-altfel, e şi părerea opoziţiei – în curând pătura guvernantă, în caz când dl. Zaimis va reuşi, în răgazul de 24 oare cerut, să formeze guvernul. Depinde de noua atitudine a Greciei şi atitudinea Bulgariei, care e imposibil de admis că va sta impasibilă în noua întorsătură de lucruri.
România, care are tot interesul ca chestiunea Dardanelelor să nu fie rezolvită fără cuvântul ei, România care are nevoie de libertatea strâmtorilor pentru viitoarea viaţă economică, a viitorului său teritoriu, e iarăşi imposibil de admis că nu se va mişca şi că nu va profita de acest prilej pentru a'şi soluţiona şi celelalte chestiuni naţionale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau