Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 10 februarie 1917 GALERIE FOTO

NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 10 februarie 1917 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.

 Jockey-Club a oferit suma de 3000 de lei pentru a subvenţiona organizarea constituită spre a se veni în ajutorul refugiaţilor.

 Un consiliu de miniştri s-a ţinut astăzi dimineaţă la orele 11, acasă la domnul ministru Take Ionescu.

 Ieri dimineaţă la orele 11 a avut loc un consiliu de miniştri, sub preşedinţia M. S. Regelui, la care a luat parte şi d. general Pressan, şeful marelui stat major al armatei.

 Direcţia generală a teatrelor invită publicul care asistă la toate reprezentaţiile date la Teatrul Naţional, să nu mai fumeze, în timpul antractului, în toate culoarele teatrului, ci afară, că poate să producă un incendiu, dar fumul care intră în sală face o tuse generală, de care s-au alarmat ziarele. Teatrul posedă un fumoar modern, care se află în dosul lojelor din stânga, iar publicul din parter care fumează se urcă pe scara din stânga foişorului. De altfel s-a afişat în sală unde este fumoarul.

 Din Madrid: Preşedintele consiliului a anunţat Camera Deputaţilor perfectul acord care s-a stabilit între ţările noastre faţă de războiul submarin. Au început negocieri pentru rezolvarea chestiunilor provocate de războiul submarin.

 Corespondentul din New York al ziarului „Daily Chronicle” spune că tăcerea actuală a preşedintelui Wilson nu ar trebui să dea speranţe Germaniei. Opinia generală la New York este că Germania face tot posibilul ca să nu mai întârzie o acţiune a Statelor Unite în contra ei. Aceasta însă nu va reuşi deoarece dovezile se înmulţesc ca preşedintele Wilson nu poate tolera să reţie vasele americane în porturile lor pentru un timp nelimitat.

 Alt răstimp de post complet mă hotărî să încerc să fug. După patru zile petrecute fără pâine în timpul cărora nu ni se dădu decât câţiva pumni de fasole, în dimineaţa zilei de 23 ianuarie, am fugit. Unul din camarazii mei, Nicu Cristea, a pornit cu mine. Timp de trei zile şi trei nopţi am rătăcit fără hrană şi sfârşiţi de oboseală. Toamna ne chinuia îngrozitor, iar frigul ne lua ultima picătură de putere din noi. De câte ori nu am căzut leşinaţi aproape, în zăpadă, gata a primi moartea! În seara dintâi am sosit într-un sat distrus de bombardări şi ne-am ascuns într-o fortăreaţă părăsită. Eram foarte osteniţi, dar foamea ne făcea să ne treacă somnul. Cristea nu mai putea. (...)