Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 16 iulie 1915 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 16 iulie 1915 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
„Sângele apă nu se face”. Războiul european, pe lângă atâtea calamităţi şi nenorociri ce a adus şi mai aduce încă omenirei, pe lângă atâtea vieţi ce a înghiţit şi va mai înghiţi încă, întru cât în opera lui de distrugere s'a aliat şi cu surorile lui Ciuma, Holera şi toate molimele ucigătoare de vieţi, el a avut însă şi bunul de a scoate în relief unele rele interne, la care mai toate naţiunile Quadruplei Alianţe nici nu se aşteptau.
Ştiut este azi că – în primul rând – Rusia plăteşte foarte scump păcatul că n'a dat toată atenţiunea cuvenită persoanelor din fruntea trupelor sale şi mai ales acelora cărora le-a încredinţat înaltele ei amendamente militare.
În câmpul ofiţerilor noştri şi chiar în al celor superiori şi generali avem cam mulţi naturalizaţi, de origină germană, turcă, ungară, ba – se zice – şi chiar israeliţi. Şi cu toate că, mai toţi naturalizaţi, afară de turci, au cele mai româneşti nume de familie, terminate în „an” şi „escu”, totuşi „ce e bine, nu e rău”, zice un proverb bătrân. O mică supraveghere din partea ministerului şi a celor în subordinele erarhiei superioare militare, n'ar strica, chiar faţă cu acei care, prin situaţia lor materială şi culturală s'ar judeca afară de ori ce bănuială.
Pe timpurile acestea, când corupţia străinilor nu mai cunoaşte nici margeni, nici ruşine, când pofta de îmbogăţire mare şi repede a devenit o dorinţă aproape generală, când această poftă ticăloasă întunecă ori ce sentimente frumoase, chiar şi dreapta judecată şi conştiinţă, eu cred că o mică atenţiune, dacă s'ar da faptului, în nici un caz, rău nu ne-ar face; căci, păţania de azi a Rusiei ne dovedeşte şi mai mult câtă înţelepciune se ascunde în proverbul nostru: „Sângele apă nu se face”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau