Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 17 ianuarie 1916 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 17 ianuarie 1916 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
O nouă vânzare de cereale. „Epoca” a anunţat la timp că tratative începuseră şi continuau între austro-germani şi comisiunea centrală, în vederea cumpărărei ultimului stoc de cereale, disponibil. În acest scop, se începuse şi ancheta hotărâtoare de Consiliul miniştrilor, asupra cantităţei de grâu al cărei export se poate admite. O nouă cantitate de 60.000 vagoane – grâu, şi alte produse agricole – a fost pusă la dispoziţia austro-germanilor.
Vânzarea este aproape încheiată, condiţiunile sunt aceleaşi ca şi în contractul vânzărei de 80.000 vagoane către Biroul Britanic, Germanii pretind să li se vândă grâul fără nici o urcare de preţ. Comisiunea Centrală de Export a ţinut ieri o şedinţă începând de la orele 5 d.a., pentru precizarea tuturor amănuntelor noii vânzări de cereale. După câte se ştie, cea mai mare parte din aceste cereale se va exporta prin porturile noastre dunărene, întru cât nemţii sunt în absolută imposibilitate să grăbească scurgerea grânelor pe căile ferate ungureşti.
Un schimb de telegrame a avut loc între Regele Nikita al Muntenegrului şi d. Poincare. D. Poincare a asigurat pe regele Nikita de ospitalitatea inimoasă a poporului francez până în ceasul când victoria aliaţilor asupra puterilor germanice va elibera popoarele oprimate.
Kaiserul şi guvernul german pentru pace. În convorbirile pe care le-au avut cu prilejul vizitelor la Roma, prelaţii germani au lăsat oarecum să înţeleagă că atât kaiserul cât şi guvernul german ar privi cu ochi buni ori ce încercare se a se pune capăt războiului.
Comunicat rus. „Aeroplane inamice continuă a sbura adeseori peste regiunile Riga şi Dvinsk, aruncând bombe. În Galiţia, pe Strypa de mijloc, inamicul continuă focul de artilerie. Pe Nistru, în regiunea Usecika lângă capul de pod, am dat o luptă cu granate de mână. La nord de Boian inamicul făcând să exploateze în faţa tranşeelor noastre 3 cuptoare de mine, a încercat în mai multe rânduri să ne atace, însă a fost dat înapoi”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau