Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 24 decembrie 1915 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 24 decembrie 1915 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Rezultate... N-am făcut socoteală, foarte uşoară, a zilelor în care Camera şi Senatul au ţinut şedinţă în această primă lună a sesiunei. Nu cred să treacă peste zece de fiecare adunare... În schimb, s-a luat vacanţă o lună şi mai rămân douăzeci şi cinci de zile, minus sărbătorile şi duminicile din toată această sesiune ordinară. Iată ceea ce nu se poate numi surmenaj...
Mai ales când se poate spune că nici nu s-a făcut nimic. Desbaterile la adresă şi vr'o patru interpelări. În toate chestiile, guvernul n-a răspuns nimic – chiar când a răspuns. Cine ar putea zice, ori cât ar buchini discursurile d-lui Ionel Brătianu, că suntem mai lămuriţi azi decât eri?
Şi cu toate acestea, ar fi o eroare, să se crează că această foarte scurtă viaţă parlamentară n-a folosit la nimic. Dimpotrivă. S-au precizat câteva puncte însemnate, cari au trebuit să aducă opiniei publice, ţărei, şi mulţumire şi îmbărbătare... Cel mai de seamă, desigur, este falimentul ruşinos al campaniei germanofile, sub toate înfăţişările ei. Şi în Senat, şi în Cameră, representanţii calificaţi ai acţiunei Inverseniste au dat asalturi oratorice cu sau fără talent, sprijinite de autoritatea trecută a unora dintre ei.
Studenţimea ieşană şi incidentul de la Universitate. „Inofensiva” şi mult „creştineasca” conferinţă a d-lui Virgil Arion de Duminica trecută – 20 decembrie 1915 – a fost oprită de către studenţi prin cântece patriotice.
Pentru aceasta s-a adus acuzarea de către cei interesaţi că studenţimea a făcut un act de barbarie, la care „studenţii universitari serioşi şi cei mulţi nu se aliază”. Ca probă contrarie, noi toţi iscăliţii mai jos, studenţi ai universităţii din Iaşi, declarăm că admitem ce s-a făcut Duminică şi că ne solidarizăm cu „barbarii noştri colegi”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau