Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 28 aprilie 1915 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 28 aprilie 1915 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Un rezumat. De pe fronturi avem următoarele ştiri pozitive până azi: trupele austro-germane au pus stăpânire pe oraşul Krosno. O telegramă, din sursă austro-germană, bine 'nţeles, ne vesteşte că o parte din trupele aliate se îndreaptă spre Beskiji. În caz când această ştire se adevereşte, atunci situaţia armatei ruseşti de aici nu-i de invidiat. Această ştire rămâne să fie controlată.
După ofensiva fericită a ruşilor în Carpaţi, atacurile în această regiune au încetat. Acum lupte se dau în regiunea Niemenului şi ale Mlavei. Aici trupele ruseşti au luat două poziţiuni. Germanii, în schimb, anunţă că ajutaţi de flota din Baltică, au luat oraşul Libau. În Polonia centrală, Germanii au suferit eşecuri, în cea de nord sunt de semnalat lupte la sud-vest de Augustovo şi la vest de Prasnici unde Ruşii au avut mari şi însemnate succese.
Pe frontul de Apus, în Agrounes, Francezii au respins toate atacurile germane. La Ipres acţiunea e vie. La Arras nici un rezultat pozitiv. În Galipoli situaţia începe să se clarifice. Aliaţii sunt la Kabatepe şi Sedu Bahar, însă n'au ieşit din zona de debarcaţiune. Turcii nu atacă de cât noaptea; ziua nu pot face nici o întreprindere din pricina focului vaselor. Aici stăm până acum. După cum se vede tripla înţelegere îşi desemnează succese de acele cari nu pot suferi dezminţire.
De la teatru. Ziarul „Opinia” a anunţat cu o diabolică satisfacţie că D-l Mihail Sadoveanu a propus, în comitetele reunite ale teatrului, scoaterea la pensie a d-lui State Dragomir. Pricepem satisfacerea ziarului în chestiune. „Mişcarea” a dezminţit informaţia ziarului „Opinia”. D-l Petrovici profesor universitar, membru în comitet, ales de camarazii şi colegii lui Dragomir, în locul său în comitetul de lectură, confirmă în totul afirmaţia „Opiniei”. Toată chestiunea se reduce la o tentativă de asasinat moral. (...) D-l Sadoveanu crede că D-l Dragomir n'are ce căuta în teatru, aşa după cum de altfel şi-a mai manifestat această părere şi cu alte ocaziuni, când un critic a şi spus că d-l Sadoveanu i-a mărturisit aceasta.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau