Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 28 ianuarie 1916 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 28 ianuarie 1916 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Aliaţii la Salonic. Evenimentele care s-au desfăşurat în orient, în ultimele luni ale anului 1915, au jucat şi vor juca un rol preponderent în conflictul European. Pentru moment, toate sforţările beligeranţilor sunt concentrate spre Salonic. Acesta este presentul.
Ajutorul pe care trebuia să-l aducă Serbiei puterile Quadruplei nu se putea aduce de cât pe la sud, pe valea Vardarului, şi deci prin Salonic, port de mare situat în un fund de golf la vărsarea fluviului cu acelaşi nume. Acest ajutor venit prea târziu, nu a putut aduce rezultatul dorit şi Serbia a fost sdrobită şi armatele sale respinse spre Adriatica, unde se vor reconstitui, devenind astfel o ameninţare pentru trupele Germano-Austro-Bulgare.
Actualminte forţele aliaţilor debarcate la Salonic după o scurtă apariţiune pe teritoriul serb de către Demir-Kapou-Krlvolak-Dorian, s-au concentrat la eşirea din defileurile Vardarului pe teritoriul grecesc. Ele se sprijină pe te câmpul întărit de la Salonic, aşezat la 70 km înapoi legate cu căi ferate îndestulătoare care permit ori şi ce transport.
Sterea, Riegler, Leon. Cine ar îndrăzni să spue că Universitatea noastră (din Iaşi – n.n.) este altceva decât o victimă a politicei nemţeşti! Politica nemţască a eşuat pretutindeni şi pe toate terenurile. După ce, la un moment dat, stăpânea politica noastră externă, reuşise, nu cu multă greutate, nici cu puţine parale, să cumpere 16 ziare pur româneşti.
Cum punga e fără fund şi corupţia fără margini, s-au gândit „Centralii” noştri că ar fi bine să compromită armata, ideia le-a fost fatală, au trebuit să-şi mute gândul imediat şi l-au mutat la Universitatea din Bucureşti.
A conrupe studenţi nevoiaşi şi a face să se vândă inimi de douăzeci de ani, este o morală pur nemţască. Studenţii au fost expulzaţi, incidentul s-a uitat. În Bucureşti veghează un om asupra iadului Nemţesc, acolo nu-i în largul ei „Kultura”. (...) La noi la Iaşi, se petrec altfel lucrurile în Universitate, sub regimul Leon, Riegler, Stere. Aceştia trei vor să ştie că Universitatea din Iaşi, cea întâi Universitate din ţară, este un local dedicat „Kulturei” şi Cultului German. Au desfiinţat societăţile studenţeşti, au închis spitale şi facultăţi: leafa şi slava, însă, le merge.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau