Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 30 septembrie 1915 GALERIE FOTO

default

Dimensiune font:

| 30-09-2015 08:11

 NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 30 septembrie 1915 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.

 Informaţii. Ministerul de interne rus a dat o circulară la guvernatori că din Germania şi Austria sunt trimişi agenţi cu hărţi ruseşti falsificate, cu cari prin oameni interpuşi să strângă pe la sate şi târguşoare bani metalici.

 Direcţiunea generală a serviciului sanitar a fost încunoştiinţată că numărul cazurilor de holeră în Ungaria de la 16 – 29 Septembrie este de 429, dintre care 275 morţi. Din numărul total al cazurilor 17 militari bolnavi dintre cari 8 morţi; 12 prizonieri bolnavi, dintre care 3 morţi, iar restul a fost populaţie civilă.

 Sporirea influenţei germane în Bulgaria este contrabalansată prin situaţia internă care după cum rezultă din ştiri din isvor bulgar poate da aventurei balcanice o soluţiune cu totul alta de cum se aştepta la Berlin. Divergenţele de vederi între Suveran şi poporul său, divergenţe care datează de lungă vreme şi nu mai formează un secret pentru nimeni, s-au manifestat prin rezoluţiunea remisă la 17 Septembrie Regelui, de către partidul agrarian care a declarat pe faţă că poporul bulgar după catastrofa din 1913, a perdut ori ce încredere în Rege, şi partidele diriguitoare.

 Regele Ferdinand îşi dă seama că situaţia este serioasă. Ofiţerii bulgari demisionează în masă şi mulţi fug din Bulgaria. Ieşirea d-lui Ghenadieff a fost al doilea avertisment dat Regelui şi guvernului; de pe urma oposiţiei d-lui Ghenadieff s-au perdut 23 voturi în parlament şi se vor mai pierde şi altele. Actualmente d. Radoslavoff n-are în parlament de cât o minoritate şi aceasta explică de ce germanii zoresc atât de mult lucrurile. În Bulgaria funcţionează un cabinet negru al poliţiei Regelui.

 În regiunea Filipopoli, ţăranii strigă rezerviştilor: „Nu vă luptaţi în contra Rusiei”. Numeroşi ofiţeri rusofili au fost transferaţi, iar divizia care a declarat că nu va merge în contra Rusiei a fost trimisă la frontiera română.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:43

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei