Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 8 aprilie 1915 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 8 aprilie 1915 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Întregire. E în conştiinţa generală a Ţării ideea că trăim în vremuri în cari o mare prefacere ne aşteaptă. Charta lumii, cel mult de-acum într'un an se va reîntocmi pe o jumătate de veac. Această prefacere nu se poate să nu ne cuprindă şi pe noi. În spre Apus sau Răsărit, stau fraţi ce ne aşteaptă; e pământ ce e al nostru; sunt dureri ce aşteaptă alinare; sunt hotare fireşti, de cari sînt conştienţi chiar şi cei care le ţin în nedreaptă stăpânire că traiul lor pe-acolo e vremelnic; sînt milioane de suflete cari stau cu ruga către ţară, îndreptându'şi ochii spre cer să le dea înfrăţire şi obştesc traiu cu noi, cari avem conştiinţă, credinţă, limbă şi obiceiuri la fel cu dânşii.
Prăpădul care s'a aruncat asupra lumii pare că ţine ascuns undeva, după nouri groşi de fum, un soare învietor şi dătător de lumină şi dreptate pentru cei asupriţi de veacuri, pentru cei mici şi vrednici de un traiu mai bun. Soarele acela va străluci şi pentru noi. Pământul pe care locuim, cei cari avem origină comună, origine aşa de invidiată, se va întinde cu mult departe de actualele hotare politice, iar ca număr ne vom îndoi. În această unisonitate de tendinţă conştientă spre idealul pe care 'l visăm de atâta vreme, sunt şi glasuri răzleţe, căror nu le putem face învinuirea de-a zice că sunt de rea credinţă, fiind-c'ar fi înspăimântător.
Dacă'n politica externă, pe care ne'o dictează fronturile de luptă, fiind-că ele sînt, pentru moment, hotărâtoare în atitudinea noastră, vor avea precădere interesele pătimaşe ale politicii interne, atunci văzul luminos şi limpede de care avem atâta nevoie va fi întunecat de micimile şi scăderile vieţii acesteia şi se vor îndepărta hotarele pentru a căror apropiere ne-am cheltuit, veacuri de-a rîndul, atâta energie sufletească!
Informaţii. Soponul de rufe se plăteşte astăzi 1 fr. 20 b., iar înainte era 90 bani. Carnea s-a scumpit de la 80 b. la 1 franc. Foarte multe alimente s'au scumpit enorm, în loc ca ele să se eftinească, mai cu samă că guvernul a făcut mare reclamă cu fixarea preţurilor alimentelor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau