Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 8 ianuarie 1916 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 8 ianuarie 1916 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Japonia se prepară de război. Lui „Nationalzeitung” i se anunţă de la frontiera rusească: Ziarele ruseşti publică o telegramă din Tokio, în care se spune că la bursa de acolo, cursurile s-au urcat rapid zilele din urmă şi au avut loc mari încăerări. În Tokio se vorbeşte că ministerul de război a luat toate dispoziţiile pentru război. Întreaga flotă japoneză e mobilizată şi cea mai mare parte a ei încrucişează în apele chineze.
D. Octavian Goga e unul din puţinii scriitori ce se leagă de firul tradiţiei vechilor noştri scriitori din epoca eroică a literaturii române. Împrejurările de viaţă făuresc oamenii. La jumătatea veacului trecut nu era nevoie de o artă închisă în turnul de fildeş al Artei. Dacă ar fi fost cine s-o facă, n-ar fi fost cine s-o înţeleagă. Erau alte nevoi mai puternice. Trebuia să ne întărim naţionalitatea.
Kogălniceanu era silit să părăsească „Iluziile perdute” ale tinereţii pentru a publica „Letopisiţii”, Bălcescu pentru a da la lumină documente istorice. Toate genurile trebuiau create pe de-a întregul; nu sub aspectul artei veşnice, ci după nevoile noastre reale. Literatura era încă un mijloc de educaţie naţională. O nuvelă istorică a lui Negruzzi sau a lui Asachi îndeplinea aceiaşi funcţie socială ca şi o lecţie ţinută la Academia Mihăileană. Ţintea mai mult la trezirea conştiinţei naţionale de cât la îndestularea simţului estetic.
Scrisul nu ajungea însă. În mijlocul unui popor în care totul era de clădit, energiile intelectuale trebuiau îndrumate în toate ramurile de activitate. Cea mai însemnată dintre ele e însă ramura politicei naţionale. Statul nostru nu era întărit. Primejdia îl aştepta din ori ce cotitură.
Din pricina acestor împrejurări cu totul deosebite, scriitorii nu se mulţumiră numai cu rolul firesc de factori culturali. Ei deveniră şi factorii politici cei mai însemnaţi ai tuturor marilor acte ce ne-au dat revoluţia de la 1848 şi apoi Unirea Principatelor. Aceşti scriitori se numeau: Eliade (este vorba despre Ion Heliade Rădulescu, 1802 – 1872 – n.n.), Ion Ghica, Kogălnicenu, Alecsandri sau Bălcescu. De atuncea, timpurile s-au schimbat... (Un text semnat E. Lovinescu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau