Prin acoperişul Postului de Poliţie din Muntenii de Jos bate vântul
Dimensiune font:
Necazurile au apărut în urma unui incendiu cauzat de un scurtcircuit electric * clădirea este şi locuinţă de serviciu pentru şeful de post
La cinci luni de la incendiul care a afectat acoperişul Postului de Poliţie din comuna vasluiană Muntenii de Jos, clădirea arată ca după un bombardament. Starea jalnică a imobilului, care este şi locuinţă de serviciu pentru şeful de post, poate fi apreciată de oricine trece pe DN 24. Am încercat să discutăm, ieri, cu agenţii de la Muntenii de Jos, dar, la câteva minute după ce ne-au zărit făcând fotografii, s-au făcut nevăzuţi pe uşile din spate. Reparaţiile s-ar fi putut rezolva cu câţiva metri de tablă şi câteva scânduri, însă nu s-a făcut nimic.
„Probabil că sunt demarate anumite activităţi privind reparaţii…”
Loredana David, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie a Judeţului (IPJ) Vaslui, a explicat că la mijloc sunt „proceduri”, „activităţi”, „demersuri”, „documentaţii” şi „avize”. „Sunt demarate anumite activităţi privind reparaţii, probabil că se urmăreşte renovarea acoperişului, iar într-o primă etapă decopertarea. De la Serviciul Logistică a fost întocmită şi trimisă întreaga documentaţie. Este în curs de finalizare aprobarea. Totuşi, ţine de anumite proceduri de lucru, de avize. Va urma procedura de achiziţii”, ne-a spus Loredana David, al cărei birou este în sediul IPJ Vaslui, aflat în reparaţii capitale de ani şi ani de zile…
Pe 9 ianuarie, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Vaslui interveneau pentru localizarea şi lichidarea incendiului produs la postul de poliţie din Muntenii de Jos. La faţa locului au fost trimise trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de primă intervenţie şi comandă cu 15 subofiţeri şi doi ofiţeri. Pompierii au reuşit să lichideze incendiul în limitele acoperişului, înainte ca flăcările să se propage şi în interiorul clădirii. Au ars circa 60 mp din acoperişul pe structură din lemn şi învelitoare din tablă al imobilului şi s-au degradat alţi 140 mp. Cauza stabilită a incendiului a fost un scurtcircuit electric.
Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau