Probleme în lanţ la conductele de furnizare a apei
Dimensiune font:
Municipiul a fost la un pas de a fi afectat de încă două avarii * în timp ce se lucra la defecţiunea majoră, care a lăsat municipiul timp de trei zile fără apă, au fost descoperite alte două puncte „nevralgice” * ţeava ar fi putut ceda în orice moment
Aleşii locali băcăuani s-au întrunit din nou ieri dimineaţă în şedinţă extraordinară pentru aprobarea sumelor necesare distribuirii în mod gratuit a apei potabile pentru populaţie până la umplerea instalaţiei, respectiv reluarea programului normal de furnizare a apei în municipiu.
Prezent la şedinţă, directorul tehnic interimar al Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB), Petruş Rădulescu, a adus la cunoştinţa aleşilor locali că municipiul a fost la un pas de a fi afectat de încă două avarii.
„Avaria a avut loc pe tronsonul vechi, neînlocuit, de aducţiune, care este realizat din tuburi din beton precomprimat. Imediat personalul companiei s-a mobilizat, a fost localizat locul avariei, s-au luat imediat măsurile specifice şi pot să vă spun că, indiferent de faptul că au fost -12 grade Celsius afară noaptea, personalul a lucrat non-stop, şi sâmbătă noaptea, şi duminică noaptea, astfel încât intervenţia a putut fi finalizată”, a explicat Rădulescu. În momentul în care s-a intervenit pentru remedierea avariei iniţiale, s-a constatat că o piesă era afectată. „Practic, crăpase mufa unui tub de beton cu diametrul de 800 de milimetri, dar şi că mai erau două tuburi adiacente care puteau oricând ceda. Astfel, am fost nevoiţi să extindem intervenţia la aproximativ 20 de metri liniari de conductă”, a mai spus șeful CRAB.
Acum se lucrează de zor şi autorităţile speră că furnizarea apei va fi reluată de mâine. Însă procesul de umplere a instalaţiei este unul de durată. „În 24 de ore, compania a reuşit să rezolve această problemă şi, dumincă seara, am început umplerea conductei de aducţiune. Mâine dimineaţă (azi – n.r.) vom reintra în programul normal de furnizare”, a adăugat Rădulescu.
Apa, distribuită şi ieri de autorităţi
Autorităţile locale au pus şi ieri la dispoziţia băcăuanilor apă potabilă şi nepotabilă. Apa a fost pusă la dispoziţie în mod gratuit de către Primăria şi Consiliul Local. Distribuirea apei nepotabile s-a realizat cu vehicule aparținând administraţiei locale, precum și cu o autospecială pusă la dispoziție de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență. Numai în cursul zilei de duminică, pompierii militari au desfășurat cinci misiuni de transport al apei menajere, distribuind 18.000 de litri de apă în punctele de distribuție din municipiu. 80 de persoane vârstnice, singure sau cu dizabilități, aflate în evidența Direcției pentru Asistență Socială (DAS), au primit apă potabilă la domiciliu, prin intermediul inspectorilor DAS. Petronela IANĂU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau