Procurorii au contestat contopirea pedepsei lui Fenechiu
Dimensiune font:
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au contestat sentinţa Tribunalului Vaslui cu privire la contopirea pedepselor primite de fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, în cele două dosare în care este implicat * este vorba despre „Transformatorul” şi Siveco” * fostul ministru rămăsese cu o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni de închisoare, din care a executat deja 3 ani şi 2 luni
La sfârşitul lunii ianuarie 2014, Relu Fenechiu, fost deputat PNL de Iaşi şi fost ministru al Transporturilor, a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi trafic de influenţă în formă continuată în dosarul „Transformatorul”. El era acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei, cauzând statului un prejudiciu de 5,5 milioane lei. Fenechiu a executat această pedeapsă la Penitenciarul Vaslui şi, vara trecută, a făcut mai multe cereri de eliberare condiţionată, respinse de instanţele vasluiene.
Şpăgi şi prejudicii
El a fost acuzat de procurorii DNA de comiterea unei alte infracţiuni, cea de spălare de bani, pentru că ar fi pretins şi ar fi primit de la firma de software SIVECO, un procentaj de 15% din valoarea unor contracte promovate de Ministerul Justiţiei, şi de la o societate farmaceutică cu acţionar majoritar Ministerul Sănătăţii, în schimbul sprijinului său în câştigarea şi derularea acestor proiecte în valoare de peste 22 milioane lei. Pentru a primi o pedeapsă mai uşoară, fostul ministru şi-a recunoscut faptele şi a încheiat cu DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Drept urmare, în noiembrie 2016, Relu Fenechiu „a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, sentinţă care a rămas definitivă prin neapelare”. Ulterior, la începutul acestui an, Relu Fenechiu a făcut, la Tribunalul Vaslui, o cerere de contopire a pedepselor, cerere care, joia trecută, a primit un răspuns favorabil. Instanţa a considerat că „cele două fapte pentru care a fost condamnat au fost săvârşite în concurs real”, şi drept urmare, a decis contopirea lor adăugând la pedeapsa iniţială, de 5 ani, doar un spor de 6 luni de închisoare. Asta în ciuda faptului că prejudiciul de 5,5 milioane lei, din dosarul „Transformatorul” nu a fost recuperat, iar în cazul SIVECO ar fi primit o şpagă de 900.000 euro.
La doar o zi, procurorii DNA au contestat sentinţa Tribunalului Vaslui cu privire la contopirea pedepselor primite de Relu Fenechiu în cele două dosare. Contestaţia a fost înregistrată la Tribunalul Vaslui, urmând să fie înregistrată şi judecată de către Curtea de Apel Iaşi, care va da sentinţa definitivă. Ovidiu IANCU
5,5 milioane lei
La atât se ridică prejudiciul creat în dosarul „Transformatorul”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau