Procurorii au oprit tiparniţa de bani falşi
Dimensiune font:
Ancheta are rădăcini în diverse state europene inundate de bani măsluiţi, iar la noi a adunat ofiţeri de pe ambele maluri ale Prutului * 2.000 de euro au ajuns în colete în România, urmând să plece la moldoveni
Amănunte noi au apărut în cazul reţelei de plasare a banilor falşi destructurată de procurorii DIICOT. Aceştia i-au luat în colimator pe Anatolie Cladicov, Ion Cibotaru şi Silviu Andrei Poiană, pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi punerea în circulaţie de monedă falsă.
Istoria a început în urmă cu mai bine de un deceniu, având ample ramificaţii europene.”Primele tipografii clandestine au fost găsite în Italia. Banii au ajuns pe piaţa europeană şi apoi românească. De exemplu, primele bancnote de 100 de euro au fost descoperite la nivel european în Franţa, în 2003, şi în 2006 în România Primele bancnote de 20 de euro au fost descoperite în ţară în 2005, la Sibiu, iar în Europa în 2003. Până acum au fost retrase peste 219.000 de bancnote. Toate au fost confecţionate prin metoda offset, iar unul dintre suspecţii arestaţi, Cladicov, este vameş în Moldova”, a precizat procurorul Vasile Airinei, din cadrul DIICOT.
Banii au intrat pe la Buhuşi
Din Italia au fost aduse şi acum cele 2.000 de euro, printr-o firmă de coletărie din Buhuşi, pe 1 iunie. Poiană a pus la cale afacerea Banii ar fi trebuit să fie trecuţi în Republica Moldova.”Procurorii DIICOT au surprins în flagrant, la Târgu Frumos, pe Cibotaru şi Cladicov în timp ce se deplasau cu un autoturism, spre Vama Sculeni.. Din anchetă a rezultat că pe 10 martie au mai fost trecute 10.000 de euro falsifica, dar atunci nu am avut informaţii. Acum am lucrat cu o echipă comună de anchetă formată din autorităţi judiciare din România şi Republica Moldova. Autorităţile de peste Prut au făcut percheziţii la 4 persoane care au fost reţinute”, a adăugat Vasile Airinei. Cei trei au fost arestaţi pentru 30 de zile. La anchetă au contribuit ofiţeri de la Bacău şi Târgu Mureş Cel care a trimis banii din Italia este căutat în continuare. Ştefana CZELLER
Oamenii legii au mai confiscat de la cei trei 5.300 de dolari şi 4.000 de lei moldoveneşti
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau