Procurorii îi anchetează pe medicii de la Maternitate
Dimensiune font:
Spitalele din Moldova par să fi intrat în zodia nenorocirilor * de la începutul anului au fost consemnate tot mai multe cazuri de bebeluşi care fie au murit la naştere, fie la scurt timp, cauza fiind aceeaşi – infecţiile nosocomiale
Cel mai recent caz a fost înregistrat la începutul lunii, la Botoşani. Un bebeluş născut sănătos a murit la mai puţin de două zile de la sosirea lui pe lume. Cauza a fost, potrivit necropsiei, o infecţie contractată din spital, iar cazul a ajuns în atenţia procurorilor, care anchetează cadrele medicale pentru omor din culpă şi neglijenţă în serviciu.
Citește și
În timp ce tomograful zace nefolosit în subsol
Spitalul Judeţean cumpără un aparat nou
O poveste îndoliată
Părinţii, Lucian şi Otilia Alexandrescu, spun că sarcina a decurs normal, că nu au fost probleme şi că la ultimul control, pe 1 septembrie, a fost programată pentru o operaţie de cezariană. „Doamna doctor mi-a dat drumul la apă, a spart membrana cu o pensetă, o chiuretă, nu ştiu exact. Ca să aflu ulterior că în fişa de observaţie a scris că membranele s-au rupt spontan. Apoi, pentru că nu mă dilatam, asistentele veneau şi pur şi simplu forţau cu pumnul”, a mai povestit mama pentru presa locală. Ea a adus pe lume un băieţel perfect sănătos, de care nu a mai ştiu nimic. Când a cerut să-l vadă a fost refuzată iniţial, apoi l-a regăsit la reanimare, unde i s-a spus că nu este nimic în neregulă. Din păcate, medicii s-au înşelat, iar copilul a murit la scurt timp. Ulterior părinţii au aflat că micuţul lor avusese o infecţie cu streptococ beta hemolitic de grup B, care ar fi ajuns la el fie prin sonda cu care a fost aspirat imediat ce a fost scos din uter. Există şi o probabilitate ca mama să fi fost purtător, lucru infirmat totuşi de analizele anterioare.
Cazul de la Botoşani se adaugă celor de la Suceava, unde trei bebeluşi au murit din cauza infecţiilor intraspitaliceşti.
Eva TRANDAFIR
La Spitalul Judeţean „Mavromati” din Botoşani va avea loc astăzi un protest împotriva neglijenţei cadrele medicale şi a tuturor celor vinovaţi de moartea bebeluşilor în maternităţi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau