Program normal, începând de astăzi, în toate instituţiile publice din Iaşi
Dimensiune font:
Începând din această dimineaţă, toate instituţiile publice din Iaşi îşi vor relua activitatea în program normal, după cele aproximativ 2 săptămâni de libere totale sau parţaile, datorate sărbătorilor de iarnă. Astfel, birourile Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor (DLEP) Iaşi vor fi deschise de astăzi, ca de altfel şi caseriile Direcţiei Economice şi Finanţe Publice Locale, care vor funcţiona în program cu publicul între orele 8.30-16.30. Începând de astăzi, la caseriile DEFPL se vor putea încasa amenzi, taxe extrajudiciare de timbru, taxe judiciare de timbru şi orice sume restante, aferente perioadei până la 31 decembrie 2013. „Începând cu data de 8 ianuarie se vor încasa toate impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului local, inclusiv cele aferente anului 2014, în regim de program normal, respectiv zilnic, între orele 8.30-16.30, cu excepţia zilelor de joi, când programul va fi între orele 8.30-18.30”, a anunţat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. Încasările se vor opera la caseriile din b-dul Ştefan cel Mare nr. 11-15, la camera 3, din corpul B, etajul 1, la camera 15, corpul B, parter, din imobilul situat în curtea interioară a Primăriei, cât şi la centrele de încasare de la centrele de cartier. De asemenea, programul cu publicul în celelalte instituţii publice, precum Primăria, Prefectura sau Consiliul Judeţean, va fi reluat tot din această dimineaţă.
N. Păunescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau