Proiecte aprobate de consilierii județeni
Dimensiune font:
Consilierii județeni au aprobat în ședința de la sfârșitul săptămânii trecute mai multe proiecte importante. Pe lângă cele de modernizare a unor drumuri comunale, printre proiectele aprobate s-au aflat redistribuirea unor rechizite rămase în urma implementării proiectului "Ghiozdanul Şcolarului", din cadrul Programului de susţinere a învăţământului preșcolar și școlar din mediul rural din judeţul Bacău, asocierea Judeţului Bacău cu Centrul de Cultură "George Apostu", pentru organizarea și desfășurarea Proiectului "Simpozionul Naţional de Estetică", ediţia a XXII-a, sub genericul ImagiNaţie - Energia Culturii și asocierea Judeţului Bacău cu Universitatea "George Bacovia" în vederea desfășurării proiectului - "Devianţă și
criminalitate, evoluţie, tendinţe și perspective" - "DECRET" - Ediţia 3/2017.
Un alt proiect de hotărâre a vizat aprobarea Acordului de cooperare între Judeţul Bacău și Asociaţia "Cele mai frumoase sate din România" în vederea promovării patrimoniului cultural și turistic al satelor din Judeţul Bacău prin organizarea de evenimente și derularea unor programe/proiecte de interes comun.
Au mai primit girul consilierilor judeţeni proiecte de hotărâri ce privesc organizarea reţelei școlare de învăţământ special, de stat, din judeţul Bacău pentru anul școlar 2017-2018; proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcţionare al Comisiei judeţene de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Bacău cu anexele aferente acestuia; proiectul de hotărâre privind modificarea statului de funcţii la unele instituţii publice de cultură aflate în subordinea Consiliului Judeţean Bacău; proiectul de hotărâre ce modifică și completează inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Judeţului Bacău; proiectul de hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei contractului de administrare nr 1831/25.02.2008/189/12.03.2008, încheiat între judeţul Bacău și Filarmonica " Mihail Jora" Bacău; proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice (faza DALI) și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul "Creșterea eficienţei energetice în clădirile publice -Filarmonica Mihail Jora, Bacău"; proiectul de hotărâre privind atribuirea unor licenţe de traseu în vederea efectuării serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate speciale.
Şedinţa s-a încheiat cu aprobarea proiectului de rectificare a bugetului al judeţului Bacău pe anul 2017 și a proiectului de hotărâre privind aprobarea planului operativ de acţiune pentru combaterea înzăpezirii, poleiului și a gheţii pe drumurile judeţene pentru iarna 2017-2018. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau