Proiecte care au salvat Iașul de poluare

poluare

Dimensiune font:

| 27-01-2022 00:00

Autoritățile au identificat principalele investiții care au contribuit la îmbunătățirea nivelului de poluare în județul Iași în perioada ianuarie - decembrie 2021. Aceste măsuri fac parte din Planul de menținere a calității aerului în județ, proiect desfășurat între anii 2019 şi 2023 cu scopul de a reduce nivelul poluării.

 Consiliul Județean Iași, în colaborare cu unităţile administrativ-teritoriale, a propus măsuri pentru menținerea nivelului poluanților sub valorile limită admise de prevederile legale. Conform factorilor de mediu poluanți, principalii agenți sunt dioxidul și oxidul de azot, particule în suspensie (PM10, PM 2,5), benzenul, dioxidul de sulf, monoxidul de carbon și cadmiu.

Extinderea rețelei de gaze naturale

O prioritate pentru Consiliul Județean Iași o reprezintă extinderea rețelei de gaze naturale pentru consumul casnic în comuna Scobinți, cu o rețea de distribuție pe 62,3 kilometri. Până în prezent au fost racordate 534 de locuințe din cele 2.076 câte sunt prevăzute în proiect. De asemenea, se are în vedere reducerea cantității de combustibil lemnos utilizat pentru încălzire și a emisiilor atmosferice de PM10 prin extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale. Investiția se ridică la 500.000 de euro, bani din care au fost racordate 500 de locuințe.

Reabilitarea și modernizarea infrastructurii județene de transport va duce la reducerea considerabilă a traficului local și a aglomerației prin realizarea unei rețele eficiente de drumuri. Investiții importante s-au făcut în cele opt subaxe de drum județean care au fost modernizate în ultmii ani.

„Spre exemplu, Subaxa I a prevăzut modernizarea a 36.056 km de drum judetean DJ 246: limită judeţ Vaslui - Tufeștii de Sus - Scânteia - intersecţie DJ248 - Şcheia - Drăguşeni - Ipatele - Ţibana, km. 20+450 - 56+506. Subaxa 2 a prevăzut Modernizarea a 25,053 de kilometri de drum județean cu o investiție de aproape 50.000.00 de lei din PNDL și bugetul propriu. O altă investiție, de 31.330.737 de lei, a fost în Subaxa 3 care a prevăzut modernizarea a 11, 193 km de drum judetean DJ 244 limită judeţ Vaslui - Dolheşti - Ciorteşti – Coropceni, 10.570.687 de lei”, se arată în plan.  

Sume importante au fost investite și în Subaxa 7, unde au fost modernizați peste 28.900 de kilometri de drum județean DJ 282D: Românești - Podu Iloaiei - Popești - Mădârjac. Perioada de implementare a proiectului a fost între 2015-2021, cu o valoare de 77.346.342 lei din bugetul CJ Iași. Printre măsurile de menținere a calității aerului la nivelul județului Iași sunt și proiectele care vizează reabilitarea și modernizarea infrastructurii locale de drumuri sătești și comunale.

Promovarea transportului public

Primăria Iași, prin Compania de Transport Public, a făcut investiții în dezvoltarea transportului prin modernizarea a 279 de stații de transport public.

De asemenea, prin modernizarea parcurilor auto Citadin și Salubris s-au redus considerabil emisiile de PM10 cu un procent de 82,19%, respectiv 0,30 de tone/an, conform studiilor, prin achiziționarea de autospeciale noi.  

Planul mai prevede și îmbunătățirea condițiilor de circulație și a fluenței traficului în municipiu în vederea reducerii poluării. Pentru a îmbunătăți și acest segment, au fost reabilitați 4,22 de km de drum Strada Trei Fântâni din municipiul Iași, ultimul tronson al variantei de ocolire sud unde au fost investite aproximativ 1,8 milioane de euro.

Tot în Iași a fost reorganizată circulația pe Bulevardul Independenței prin implementarea benzilor pentru autobuze.

Unul dintre cele mai importante proiecte care se află în derulare este Varianta de ocolire a municipiului Iași, investiție care se ridică la suma de 365.000 mii de lei, de la bugetul de stat. Pentru a încuraja folosirea mijloacelor de transport alternative, în momentul de față au fost extinse zonele pietonale din Iași și crearea de piste de biciclete.

Tot în planul de măsuri regăsim și modernizarea parcurilor și spațiilor publice prin împădurire. Peste 65 de hectare au fost plantate în comuna Miroslava, prin împădurirea perimetrelor de ameliorare Bărca, Cruceru, Horpaz, Uricani, Vorovești - Recea pentru a reducerea disconfortului creat de emisiile atmosferice. Ruxandra CAȘU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Coadă la pește!
26/04/2024 15:32

* pretul pentru un kilogram de crap este de 30 de lei, in timp ce novacul, fitofagul si carasul se vand cu 15 lei pe kilogram La magazinele cu peste proaspăt si pescarii e forfotă mare. Iesenii vor peste pro ...

Pescării închise de autorități, în Iași
26/04/2024 15:27

Mizerie ascunsă sub ghiveci, gresie spartă si pătată de cateva zile…sunt doar cateva dintre problemele găsite de inspectorii de la Directia Sanitară Veterinară din Iasi veniti in control in pescă ...

CJ Iași sprijină financiar realizarea rețelelor de gaz în 52 de comune
26/04/2024 13:26

Consiliul Judetean a repartizat către primăriile din judet peste 20 de milioane de lei din fondul total pe care il are la dispozitie in urma aplicării cotei de 6% la impozitul pe venit estimat a fi incasat l ...

Sute de cupluri care aniversează „nunta de aur” vor fi premiate, la Iași
26/04/2024 09:50

650 de cupluri care sărbătoresc in acest an 50 de ani de la căsătorie vor fi premiate de către Primăria Municipiului Iasi in cadrul unei ceremonii speciale care va avea loc pe 12 mai, in Parcul Expozitiei ...

Biletele de călătorie CTP vor fi înlocuite cu carduri
26/04/2024 09:45

* in prima etapă vor fi tipărite aproximativ 50.000 de carduri electronice * acestea vor putea fi incărcate prin intermediul aplicatiei mobile a CTP Iasi, precum si de la automatele de bilete si punctele de ...

La Iași va funcționa un centru regional pentru tratarea infertilității
26/04/2024 09:06

* acesta va oferi servicii medicale si consiliere psihologică pentru cuplurile din toate judetele Moldovei, care pană acum nu au putut avea copii, urmand să fie deservit de cei mai buni specialisti in domeni ...

„Mama din spatele copilului cu autism”, experiment inedit desfășurat printre ieşeni
26/04/2024 09:00

* timp de 11 ore, echipa asociatiei „Zbor de fluturi”, impreună cu terapeuti, voluntari si colaboratori au invitat trecătorii să aibă parte de o experientă unică, mai exact să fie martori la ...

Investiții de 4,7 milioane de euro pentru modernizarea rețelei de gaze a Iașului
26/04/2024 07:59

În acest an, in judetul Iasi sunt planificate opt proiecte de investitii in distributia de gaze naturale, cu o valoare de circa 23 milioane de lei, respectiv 4,7 milioane de euro, lucrările vizand modern ...

Suferința unui copil de 6 anișori: de la un accident banal, la confruntarea cu un inamic necruțător
26/04/2024 07:45

Un accident banal a dezvăluit o boală cruntă pentru un copil de numai 3 anisori. Matias a căzut de pe scări in timp ce se juca impreună cu alti copii si s-a ales cu un ochi vanăt. Părintii s-au alarmat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei