Propunere pentru prelungirea traseului 19 până la Tehnopolis
Dimensiune font:
Ieşenii reclamă faptul că numărul unităţilor de transport care tranzitează zona Nicolina – CUG este prea mic pentru fluxul crescut de călători. Cu toate că, în ultima perioadă, frecvenţa cu care circulă autobuzele RATP este satisfăcătoare, continuă să se circulă în condiţii dificile: aglomeraţie şi autobuze neaerisite. O posibilă soluţie ar constitui devierea altor rute de autobuz pe acest tronson. „În ultimii ani situaţia mijloacelor de transport din zona CUG 2 s-a înrăutăţit simţitor astfel încât mijloacele de transport nu mai fac faţă cererii (pentru traseele 41, 27, 44). La Biserica Înălţarea Domnului maşinile ajung deja arhipline de la Tehnopolis. Propunerea mea care ar rezolva cât de cât o parte din această problema: scurtarea lui 19 până la Gară deoarece oricum se suprapune cu încă 3 trasee de la Gară la Rond Canta şi prelungirea celuilalt capăt până la Tehnopolis. Având în vedere că zona de transbordare din CUG 1 este foarte greoaie (aproximativ 300 m) consider că propunerea mea ar descongestiona puţin situaţia actual”, afirmă un ieşean.
Propunerea ar fi fost fezabilă până în acest an, întrucât introducerea tramvaielor de mare capacitate pe zona CUG - Copou va duce în mod sigur la îmbunătăţirea situaţiei. În plus, vor rămâne operaţionale autobuzele de pe traseul 41. T. DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau