Protecţie legală pentru hoţii din containere

default

Dimensiune font:

| 12-06-2015 06:00

Administraţia publică locală a adoptat o hotărâre prin care îi pune la adăpost de orice sancţiune pe boschetarii care îşi câştigă existenţa din scormonirea în containerele oraşului * hotărârea care a fost întocmită expres pentru a stârpi astfel de practici nu conţine nici un paragraf în care să se regăsească stipulată vreo sancţiune pentru aceste persoane * în schimb, cetăţenii care îndrăznesc să nu colecteze selectiv deşeurile menajere au prevăzute amenzi drastice

Să vrei să fii corect în Iaşi şi nu poţi! Această neputinţă vine din însăşi anarhia care guvernează administraţia publică locală şi din obtuzitatea aleşilor la mâna cărora stau actele deliberative. În urmă cu mai bine de o lună, prin prisma unei hotărâri de Consiliu Local, Iaşul părea că va scăpa de hoardele de scormonitori prin gunoaie, de mizeria din jurul punctelor gospodăreşti şi de mirosul greu pe care îl lasă în urma lor aceşti boschetari. Astăzi, lucrurile stau altfel. Poliţiştii locali nu au aplicat nici o amendă acestor gunoieri, iar măsurile coercitive ce rezidă din lege sunt îndreptate tot împotriva abonaţilor firmei de salubritate a oraşului. „Nu cred că este corect şi moral faţă de cetăţenii Iaşului, faţă de cei care îi plătesc, practic, să fie adoptate astfel de hotărâri, prin care noi să plătim gunoiul de două ori, numai pentru că angajaţii Salubris sau de la Poliţia Locală nu ştiu să îşi gestioneze o colectare selectivă sau o situaţie pe care tot ei au creat-o, prin introducerea acestor pubele ecologice, din care mulg sute de nenorociţi ai soţii. Este abject şi aberant, ce hotărâri se pot lua la Iaşi!”, ne-a declarat Virginia Milea, locuitoare din cartierul Dacia. În spiritul revoltei acestei doamne s-au exprimat şi alţi ieşeni, care s-au declarat contrariaţi de faptul că Primăria îi obligă să colecteze selectiv pentru nişte boschetari şi nu pentru sporirea veniturilor la bugetul local şi, prin prisma acestora, pentru îmbunătăţirea serviciilor de curăţenie în oraş.
Gunoiul, o afacere profitabilă pentru apropiaţii primarului
O altă aberaţie este însăşi noţiunea de colectare selectivă, înţeleasă greşit chiar de şefii Salubris. Deşi au achiziţionat pubele ecologice prin diferite proiecte europene, colectarea selectivă, pe filiera consumator-pubelă-maşină-depozit prezintă mari slăbiciuni, în condiţiile în care utilizatorul casnic colectează gunoiul selectiv, umplându-şi casa de pungi de PET-uri, îl aruncă în containere, dar acesta este ridicat şi aruncat la grămadă în maşini. În final, la groapa de gunoi se mai face o nouă sortare a deşeurilor, ca la întreprinderea „Munca în zadar”. Practic, nici consumatorul, dar nici societatea de salubrizare a oraşului nu câştigă nimic de pe urma acestei colectări selective, ci doar oamenii străzii. Centrele de colectare din oraş, adevărate supape de materiale reciclabile pentru Iaşi, unde cetăţeanul avea posibilitatea să profite de pe urma propriului consum şi, totodată, prin acţiunile de reciclare, putea fi păstrat un oraş curat, s-au desfiinţat, pentru dezvoltarea unor afaceri private ale unor apropiaţi ai conducerii Primăriei. Ce era deschis tuturor, acum s-a restrâns la nivelul unui grup minor.
Gunoiul din Iaşi devine bun public, dar cine să-l împartă
Poliţiştii locali, cei responsabili cu punerea în aplicare a prevederilor HCL 125/2015 susţin că nu au dat până în prezent nici o sancţiune, nu pentru că nu ar mai avea cui, ci pentru că în această hotărâre nu sunt prevăzute sancţiuni. „Cel care vine şi face mizerie la containere este pasibil de amendă. Intră sub incidenţa regulamentului de salubrizare pe care l-am aprobat recent, şi întocmit expres pentru persoanele care iau din containere”, a spus Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. După ce i s-a adus la cunoştinţă faptul că poliţiştii nu pot să-i sancţioneze în baza hotărârii invocate, Sebastian Buraga făcut apel ni nişte sancţiuni culese de prin alte hotărâri de Consiliu Local. „Eu, dacă scotocesc în gunoi să caut un PET şi dau mizeria din gunoi afară, intru sub incidenţa HCL 172, privind mizeria pe domeniul public. Noi ne-am aliniat la legislaţia europeană privind colectarea selectivă. În HCL 125 se făcea referire la faptul că gunoiul de pe raza municipiului Iaşi devine bun public în momentul în care acesta este introdus în container. În momentul în care vine un cetăţean şi bagă mâna în container, scoate afară din container ce are nevoie, PET-uri, lemne, el poate fi amendat pe HCL 172 pentru că face mizerie pe domeniul public. E hoţie! Ca şi cum aş scoate din pământ un copac plantat de Servicii Publice, îl iau şi-l duc acasă”, a explicat Sebastian Buraga. Practic, dacă braţul lung al legii ar intra pe fir, şi ar prinde braţul scormonitorilor în containere, în România ar da faliment afacerea PET-urilor şi s-are dezvolta o întreagă afacere a penitenciarelor. Cât priveşte HCL 125… „această hotărâre este pentru cei care vor să colecteze selectiv. Dacă aruncă plastic la gunoi menajer, sunt amendaţi, ca în UE”, a completat Sebastian Buraga.
Ce spune HCL 125
Potrivit acestei hotărâri, în cazul în care deşeurile din plastic sunt aruncate într-un alt container decât cel distinct inscripţionat, poliţiştii locali se pot autosesiza şi aplica o sancţiune în valoare de până la 300 de lei. Totodată, ieşenii care refuză să încheie contracte de salubrizare pot încasa o amendă de până la 1.000 de lei. O altă sancţiune va fi aplicată în situaţia în care deşeurile dintr-un container sunt incendiate, iar valoarea acesteia este cuprinsă între 1.500 şi 3.000 de lei. Nimic despre furtul PET-urilor din aceste containere. Cu toate acestea, chiar şeful Salubris, Ioan Apostol, susţine că această hotărâre ar fi o prelungire la nivel local a prevederilor Legii 101/2006, care stipulează infracţiunea de furt din containere. „Niciun alt operator local sau din altă parte nu poate să folosească deşeurile reciclabile. Legea a stabilit clar că acestea sunt în proprietatea publică. Pentru furtul din containere se pot institui dosare penale. Aceste hotărâri sunt adoptate pentru descurajarea furtului de deşeuri reciclabile din containere”, a declarat Ioan Apostol. La rândul ei, Primăria Iaşi este pasibilă la amenzi de până la 50 mii lei în cazul în care nu duce la îndeplinire prevederile acestei hotărâri. Dar, cum legea este făcută să fie încălcată, aşa şi gunoiul este aruncat, ca să îmbogăţească băieţii deştepţi... Nelu PĂUNESCU

* * *
Cel care vine şi face mizerie la containere este pasibil de amendă” - Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei