Protest împotriva mafiei lemnului
Dimensiune font:
Aproximativ 200 de persoane au participat sâmbătă după-amiază la protestul împotriva defrişării pădurilor. Oamenii s-au adunat în Piaţa Unirii, în jurul orelor 16.00, de unde au plecat în marş pe Bulevardul Ştefan cel Mare, prin faţa sediului primăriei. Protestatarii au cântat imnul României şi au purtat bannere pe care se putea citi „Vrem livezi, păduri curate, nu pământuri defrişate” sau „Vrem teii înapoi”. În paralel cu acest protest, în Iaşi au mai avut loc alte două acţiuni împotriva tăierii pădurilor, la ora 12.00, un protest al societăţii civile în faţa Palatului Culturii, iar la ora 16.00, la Teiul lui Eminescu, un protest organizat de Partidul Ecologist Roman (P.E.R.). Protestarii au cerut oprirea tăierilor legale şi pseudolegale din fondul forestier, suspendarea autorizaţiei de funcţionare a fabricilor Schweighofer, închiderea şi dezafectarea fabricilor sau gaterelor care au fost construite fără autorizaţie, oprirea ilegalităţilor din parcurile şi rezervaţiile naturale, încetarea masacrării spaţiilor verzi, interzicerea tăierilor rase, vânătorii şi pescuitului, în afara bazelor special amenajate, stoparea proiectelor legate de microhidrocentrale în forma actuală şi interzicerea exportului de material lemnos.
„În cazul în care nu ne vor fi satisfăcute aceste revendicări, ne rezervăm exercitarea dreptului constituţional la proteste prelungite, greve, procese sub auspiciile dreptului la viaţă şi la un mediu curat, dreptului de proprietate a noastră, a cetăţenilor asupra bunurilor statului şi a obligaţiilor acestuia în ceea ce priveşte controlul şi administrarea suprafeţelor de pădure, parcuri naţionale sau spaţii verzi comunitare”, a declarat Franco Dan Frunzetti, preşedintele Partidului Ecologist Român Iaşi. Nelu PĂUNESCU.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau