Protest la Prefectura Neamţ
Dimensiune font:
Un consilier local din Săbăoani a protestat, ieri, în faţa instituţiei guvernamentale * Eugen Cobzaru reclamă concesionarea unui teren fără licitaţie * el nu se află la primul protest şi are, de mai mulţi ani, conflicte cu primarul comunei Săbăoani
Motivul scandalului este modalitatea în care s-a adoptat o hotărâre de concesiune a unui teren de 4,5 ha din comuna Săbăoani, respectiv studiul de oportunitate care ar fi stat la baza adoptării deciziei consilierilor. Eugen Cobzaru acuză primarul comunei de interese personale. Consilierul local a fost susţinut de trei săteni, care se declară şi ei nemulţumiţi de ceea ce se întâmplă la primărie.
Discuţii sterile
Protestatarul a fost primit la discuţii de către subprefectul Gheorghe Neculae, însă rezultatul întâlnirii nu l-a satisfăcut. „Am discutat cu domnul subprefect şi i-am arătat o parte din documente, a rămas în studiu. Nu ştiu ce fel de studiu vor să mai facă, pentru că eu le-am adus la cunoştinţă de mai multe ori această problemă, imediat după ce s-a luat hotărârea respectivă, în aprilie. Mi s-a spus că se vor face verificări. Nu se va mai face nicio verificare pentru că există interese pe plan local”, a spus Eugen Cobzaru. În funcţie de răspuns, el va continua sau nu protestul, următoarea ţintă fiind Ministerul de Interne „pentru că este o întreagă mafie”. Consilierul local a ridicat şi o altă problemă care îl macină: „Am sesizat, încă o dată, modul în care s-au luat anumite hotărâri de Consiliu Local, cum am fost exclus de la lucrările CL. Am fost scos afară cu poliţia din sala de şedinţă”.
„Nu am concesionat eu nici un teren”
De cealaltă parte, Valeria Dascălu, primarul comunei Săbăoani, a precizat că Prefectura a verificat de zeci de ori această hotărâre de Consiliu Local şi i s-a transmis că este legală. „Hotărârea nu a luat-o primarul, ci Consiliul Local. Nu hotărăşte primarul cu privire la terenurile comunei. Prefectura a analizat hotărârea şi a spus că este legală, consilierul local avea dreptul să atace în instanţă dacă era nemulţumit. Nu am concesionat eu niciun teren”, a declarat Valeria Dascălu. Edilul comunei a spus că Eugen Cobzaru a fost atenţionat de mai multe ori cu privire la comportamentul neadecvat fiind sancţionat prin hotărâre de CL să nu participe la două şedinţe.
Ingrid CIOFOAIA
„Consilierul local are o problemă personală cu mine. Pentru orice, îmi face dosar penal. Am vreo şase dosare penale pentru că aşa vrea el. Am fost informată de Poliţie că trebuie să dau declaraţie în acest dosar”- Valeria Dascălu, primarul comunei Săbăoani
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau