PSD amenință cu distrugerea coaliției locale de guvernare

1popa alexe 1.

Dimensiune font:

| 21-06-2022 14:37

  

Liderul local PSD, senatorul Maricel Popa, sare din nou la gâtul lui Costel Alexe, susținând că preşedintele CJ joacă „Baba Oarba” în PNL Iaşi, după ce a revenit în funcţia de vicepreşedinte * „Lucrurile trebuie clarificate public, cât mai rapid, atât de Alexandru Muraru, preşedintele PNL Iaşi, cât şi de premierul Nicolae Ciucă, preşedintele PNL. Altfel, ne vom delimita în mod clar de tot ceea ce înseamnă alianţa PSD-PNL la nivel local”, spune parlamentarul ieşean

Filiala ieşeană a PSD cere explicaţii liderilor PNL privind situaţia politică a preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe. Potrivit declaraţiei de interese, apărută în această lună pe site-ul CJ Iaşi, Costel Alexe deţine postul de vicepreşedinte al PNL Iaşi, după ce în urmă cu peste un an şi-a anunţat demisia de la şefia filialei judeţene a liberalilor, din cauza dosarului penal în care este implicat. Potrivit lui Popa, alianţa la nivel local dintre PSD şi PNL stă pe un butoi de pulbere întrucât social-democraţii nu sunt dispuşi să colaboreze cu formaţiunea liberală de la Iaşi dacă „se confirmă situaţia prezentată oficial în declaraţia de interese a penalului Costel Alexe”.

„Am încercat în ultima perioadă să avem o relaţie de colaborare normală şi instituţională cu cei din PNL Iaşi în ideea de a face front comun pentru implementarea marilor proiecte ale Iaşului şi întregii regiuni: Autostrăzile A7 şi A8, Spitalul regional de urgenţă, Institutul Inimii de la Miroslava, Sala Polivalentă. Din păcate, este inadmisibil ceea ce se întâmplă. La Alexe se pare că a fost vorba de o suspendare doar de faţadă. Practic, nu s-a întâmplat nimic. Impostorul de la Consiliul Judeţean Iaşi conduce şi acum PNL Iaşi. Toţi suntem luaţi drept fraieri de penelişti. Ipocrizia pare să nu mai aibă nicio limită”, a declarat senatorul Maricel Popa.

Partidul care păcăleşte ieşenii

Liderul PSD Iaşi a lansat un apel public către Alexandru Muraru, preşedintele PNL Iaşi, şi către Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, să clarifice lucrurile în ceea ce priveşte situaţia politică a lui Costel Alexe. „Lucrurile trebuie clarificate public, cât mai rapid, atât de Alexandru Muraru, preşedintele PNL Iaşi, cât şi de premierul Nicolae Ciucă, preşedintele PNL. Altfel, ne vom delimita în mod clar de tot ceea ce înseamnă alianţa PSD-PNL la nivel local. Nu suntem dispuşi să mai avem nicio relaţie de colaborare cu un partid care păcăleşte, din nou, ieşenii”, a adăugat Maricel Popa.

A trecut mai bine de un an de la autosuspendare

În 28 aprilie 2021, Costel Alexe a anunţat că se autosuspendă din funcţia de preşedinte al PNL Iaşi, după ce a fost inculpat de DNA în dosarul în care este acuzat de mită. „Sunt nevinovat şi am convigerea că voi demonstra acest lucru în instanţă, dar, în acest moment, consider că este un gest de onoare să mă autosuspend din funcţia de preşedinte al PNL Iaşi”, a comunicat Alexe.

Costel Alexe este cercetat de procurorii DNA pentru că, în calitate de ministru al Mediului, ar fi primit mită 22 de tone de tablă, în valoare de 103.000 lei, pentru alocarea către o fabrică de certificate de emisii de gaze cu efect de seră. Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:40

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 31.05.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 - ora 12.30; - spatiu comercial S2 (28,65 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 -ora 13.00; spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul pe 31.05.2024 – ora 13.45; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 31.05.2024 – ora 14.00. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de apă și canalizare, modificat de CJ
27/05/2024 10:26

În sedinta de miercuri, 29 mai, consilierii judeteni urmează să aprobe modificarea şi completarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 48 ...

La Iași va fi deschisă o școală de motocross!
27/05/2024 10:25

Iesenii care doresc să practice motocrossul vor avea incepand din această vară posibilitatea de a se inscrie la cursurile speciale organizate de Clubul Sportiv Enduranch, afiliat la Federatia Romană de Moto ...

Stațiile de transport în comun din Iași, dotate cu module de adăpostire a călătorilor
27/05/2024 10:24

Statiile de transport in comun din Iasi vor fi dotate cu module moderne de adăpostire a călătorilor, in cadrul unui program de modernizare demarat de către autorităti. Potrivit primarului Mihai Chirica, ...

Un ieşean arestat la domiciliu a plecat de-acasă, deşi ştia că n-are voie
27/05/2024 10:06

Aflat in arest la domicilul, aşteptandu-şi sentinta intr-un dosar in care aste inculpat pentru comiterea  a două talhării, Adrian s-a trezit cu incă o acuzaţie, cea de evadare. Anul trecut, pe 20 a ...

  Compania Eurowings renunță la zborurile de la Iași
27/05/2024 10:06

La mai putin de o lună după inaugurarea primului zbor din capitala Moldovei, compania low-cost Eurowings a decis să se retragă din Iasi incepand cu data de 10 iunie, anuntă site-ul de specialitate boarding ...

Primăria modifică înălțimea limitatoarelor de viteză din oraș
27/05/2024 09:30

  În urma sesizărilor venite in ultima perioadă de la cetăteni, Primăria Municipiului Iasi (PMI) a luat decizia de a modifica inăltimea limitatoarelor de viteză amplasate in apropierea mai mul ...

Macara prăbușită peste spectatori, în timpul show-ului de modă din Iași: O persoană, luată în scaunul cu rotile la spital
27/05/2024 09:22

Prezentarea de modă din Iasi, Romanian Fashion Week, s-a incheiat la spital pentru cativa spectatori, după ce o macara video s-a prăbusit peste ei. Totul s-ar fi intamplat din cauză că utilajul care susti ...

Noul drum către Aeroport, la mâna consilierilor județeni
27/05/2024 09:03

Consilierii judeteni sunt chemati, miercuri, 29 mai, să dezbată Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI) şi indicatorii  tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Mo ...

 Elevii de la CyLiis şi Peppers, printre cei mai buni din lume!
26/05/2024 22:44

Încă o dată, echipele de robotică de la Liceul de Informatică au confirmat că sunt la nivel de excelenţă. Elevii de la CyLiis şi Peppers, cele două echipe de robotică de la Liceul Teoretic ...

 Lavanda, vedetă la Iași, în weekend
26/05/2024 22:42

A inceput seria de festivaluri cu lavandă in tară, chiar de la Iasi. Primul festival dedicat plantei minune de culoare violet are loc peste weekend, la Iasi, in Parcul Expozitiei din Copou. Zeci de producăto ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei