Rampă de acces şi toaletă pentru persoanele cu dizabilităţi, la CJ
Dimensiune font:
Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi vine în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi prin implementarea unor măsuri care să uşureze accesul în instituţia publică, dar şi accesul la informaţiile publice. „În acest scop, CJ a organizat o licitaţie privind achiziţionarea de lucrări pentru amenajarea unui grup sanitar şi reparaţii curente la rampa de acces pentru persoane cu dizabilităţi”, a declarat Marius Pârciu, purtătorul de cuvânt al CJ Iaşi. Potrivit acestuia, licitaţia are o valoare estimată de 12.171 lei, din care amenajarea grupului sanitar este estimată la 5.625 lei, iar reparaţia rampei de acces la 6.546 lei, valorile fiind fără TVA. Pentru realizarea acestor lucrări s-au înscris două firme, SC Inbit SRL Iaşi şi SC Casrep SRL Iaşi, urmând să se stabilească câştigătorul.
Pentru a veni în ajutorul persoanelor cu handicap, CJ Iaşi a mai luat o serie de măsuri. „Au fost create două locuri de parcare speciale pentru persoanele cu handicap în parcarea instituţiei, urmând să fie montate şi benzi speciale pentru persoanele cu deficienţe de vedere. De altfel, s-a semnat un contract cu un interpret mimico-gestual autorizat şi au fost efectuate o serie de modificări ale site-ului instituţiei în acest sens”, a detaliat purtătorul de cuvânt al instituţiei. Modificările au fost făcute în conformitate cu legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, dar şi în conformitate cu normativul 051/2012, privind adaptarea clădirilor la nevoile persoanelor cu handicap.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau