RATP, încă un pas spre faliment. Decizia nu este definitivă!
Dimensiune font:
Magistraţii au admis, ieri, contestaţia ANAF referitoare la planul de reorganizare al regiei. Fiscul nu a fost de acord să primească doar 69 milioane lei, dintr-o datorie totală de peste 162 milioane
Lovitură de teatru în dosarul privind insolvenţa regiei locale de transport public. Deşi supravieţuirea RATP ar fi fost varianta optimă pentru ca unităţile aflate pe lista creditorilor regiei să-şi recupereze cât mai mult din sumele datorate, Tribunalul Iaşi a admis, ieri, contestaţia formulată de ANAF în ceea ce priveşte admiterea planului de reorganizare al debitoarei. Practic, acest lucru înseamnă falimentul regiei, decizie pe care juriştii RATP se pregătesc să o atace. „Vestea nu este de natură să ne bucure, aproape toată lumea se aştepta ca instanţa să admită planul de reorganizare al regiei. Aşa însă, lucrurile se complică. Evident, vom face recurs, decizia nefiind definitivă”, spun reprezentanţii RATP Iaşi.
Reorganizarea RATP urma să se facă în nouă direcţii, pornind de la transformarea regiei în societate comercială pe acţiuni, cu asociat unic Municipiul Iaşi, continuând cu conversia creanţei pe care Municipiul Iaşi o are asupra Regiei, la valoarea înscrisă în tabelul de creanţe (69 milioane lei) şi terminând cu cesiunea către ANAF a creanţei RATP faţă de Municipiul Iaşi. Cu alte cuvinte, Primăria Iaşi se obliga să achite datoria RATP către ANAF, municipalitatea având de primit bani, la rândul ei, de la RATP. „În mod evident nu au fost mulţumiţi de valoare şi de aceea au contestat planul de reorganizare”, spun juriştii RATP. Datoria RATP către ANAF trece de 162 millioane lei.
Ce urmează?
Dacă lucrurile vor merge pe aceeaşi pantă, iar magistraţii vor menţine soluţia pronunţată ieri, RATP Iaşi va intra în faliment, iar toate atribuţiile regiei vor fi trecute pe Compania de Transport Public, societate creată în iunie 2013 tocmai în ideea de a asigura transportul public în oraş în varianta în care RATP nu o va mai putea face. „Vom merge înainte cu CTP. Va fi multă bătaie de cap cu procedura de transfer a salariaţilor de la RATP la CTP, dar lucrurile se vor regla, în final. Un oraş nu poate să nu aibă transport public, indiferent de ce decid judecătorii”, mai spun reprezentanţii regiei ieşene. Şi reprezentanţii angajaţilor RATP confirmă că decizia de ieri nu schimbă cu nimic situaţia salariaţilor, aceştia urmând ca pe viitor să activeze în cadrul CTP. Tudor DAMASCHIN
162 MILIOANE LEI
Este datoria totală a RATP Iaşi către ANAF
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau