Război pe cadavrul unui mamut industrial
Dimensiune font:
În urma discuţiilor avute la sediul Guvernului, pe subiectul recuperării de către Primărie a creanţelor de la Fortus, nu s-a ajuns la nici o concluzie * Primăria intenţionează să preia o suprafaţă de pentru un parc industrial, însă fără concursul Consiliului Judeţean
În urma discuţiei avute luni la sediul Guvernului, între reprezentanţii municipalităţii ieşene şi cei ai AVAS, nu s-a luat nici o decizie concretă cu privire la modalitatea în care urmează să se amortizeze creanţa de 10 milioane de euro pe care Fortus o are către bugetul local. Aceasta până ce combinatul ieşean nu va cunoaşte cu exactitate cine îi sunt creditorii şi ce sume are de angajat cu aceştia. Punctul de vedere al municipalităţii a fost etapizeze într-o manieră cât se poate de corectă cine sunt creditorii, care sunt datoriile exacte, ce se poate eşalona, ce trebuie plătit, care e procedura cu fiecare dintre ei şi ce rămâne să se plătească prin activitatea comercială ce se desfăşoară în planul de reorganizare, pe perioada de monitorizare. „Cei de la Fortus merg pe nişte sume care nu au nimic de-a face cu realitatea la zi. Dacă mergi pe un plan de insolvenţă cu nişte sume neactualizate, cu siguranţă, peste un an zile, ajungi de unde ai plecat. Respectivele sume trebuie actualizate şi pot fi introduse în planul de reorganizare, cel propus de casa de insolvenţă, într-o manieră pe care o prevede legea. De vreo şase ani de zile se discută dar nimeni până la Guvernul Ponta nu s-a aplecat pe subiect. I-au lăsat să facă ce vor ei, până în momentul în care s-a luat un angajament”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica. Următoarea întâlnire pe care reprezentanţii Primăriei Iaşi o vor avea la sediul Guvernului pe acest subiect va avea loc pe 29 aprilie, atunci când se speră că subiectul va fi tranşat „cu cifre şi date concrete”.
Parc industrial cu bani europeni, guvernamentali sau privaţi
La rândul său, primarul Gheorghe Nichita a tranşat această problemă pe o latură politică, pe picior de forţă între instituţia pe care o conduce şi Consiliul Judeţean Iaşi, făcând referire la dorinţa lui Cristian Adomniţei de a lua, la rândul său, un teren de 70 de hectare de la Fortus în contul datoriilor pe care unitatea le are către Apavital. Scopul final - crearea unui parc industrial al judeţului. „E un subiect pe care se face foarte multă politizare în Consiliul Judeţean. Eu sunt unul din cei care au spus încă de la bun început că ne dorim un parc industrial în oraş. Un parc industrial, dacă s-ar putea construi în jurul Fortus, ar fi perfect. Când mă refer la Fortus, mă refer la CUG-ul vechi şi la cei care mai au încă activitate acolo, la tot ceea ce înseamnă patrimoniu din jur, terenuri şi hale. Dezvoltarea unui parc industrial în jurul unui agent economic unde deja funcţionează o activitate ar fi un lucru foarte bun”, a spus Gheorghe Nichita. În varianta de lucru a edilului se are în vedere ca o parte din creanţele pe care Primăria le are de recuperat de la Fortus să revină sub formă de patrimoniu de la AVAS, astfel încât municipalitatea să poată introduce acel patrimoniu într-o asociere, pentru crearea unui parc industrial. „O să facem o documentaţie mai amănunţită în perioada următoare şi o să încercăm să preluăm iniţiativa pentru că văd că lucrurile nu funcţionează. După Paşte voi avea o discuţie cu directorul Chişcă, de la Fortus, ca să văd dacă înţelege cum stau lucrurile pentru un parc industrial, dacă este pregătit tehnic şi profesional ca să susţină un asemenea proiect, dacă nu, îl vom face noi. Vom cere o firmă de consultanţă să ne susţină şi să căutăm finanţare, fie la Guvern, fie cu fonduri europene sau private. Cred că un parc industrial în Iaşi este absolut necesar pentru a revitaliza mediul de afaceri”, mai spus Gheorghe Nichita.
Nelu PĂUNESCU
Reprezentanţii Primăriei Iaşi o vor avea o nouă discuţie pe marginea datoriilor Fortus la sediul Guvernului, pe 29 aprilie
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau